PNL Arad arată, într-un comunicat de presă, că deputatul PSD Florin Tripa, cunoscut pentru declarațiile sale publice comice, a demascat din greșeală jaful din Teleorman. Tripa dădea zilele trecute un comunicat de presă hazliu, în care, în stilul său caracteristic, încurca lucrurile. Vorbea acolo despre cum sifonează banii publici Consiliul Județean Arad, cu contractul de deszăpezire despre care Tripa susținea că ar ascunde ilegalități. Valoarea contractului este de 16 milioane de lei până în anul 2021, adică 900.000 de euro/an (aprox. 3,6 milioane de euro până în 2021).
Numai că, lovitură de teatru! Astăzi a apărut informația că la Consiliul Județean Teleorman, acasă la Liviu Dragnea, nimeni altcineva decât controversatul TelDrum a câștigat contractul de deszăpezire. TelDrum va primi anual 5 milioane de euro, adică 20 de milioane de euro până în anul 2021! Asta în condițiile în care rețeaua de drumuri județene din Teleorman este egală cu rețeaua de drumuri județene din Arad, doar că în județul nostru avem și zone montane, care în Teleorman nu există.
Precipitat cum este, Tripa a pus degetul pe rană. Numai că nu la Arad, ci la Teleorman. Dacă la noi în județ pesediștii suspectează ilegalități la un contract de 900.000 de euro/an, ce părere au despre Teleorman, unde TelDrum încasează de aproape șase ori mai mult, pentru același serviciu?!
Cazul din Teleorman a intrat din nou în atenția presei centrale, care titra astăzi cu litere de-o șchioapă că PSD mai dă un tun bugetului. Așteptăm comunicatele de presă ale lui Florin Tripa, Adrian Todor, Dorel Căprar și Mihai Fifor pe acest subiect!
No Comments
Comments for PNL Arad: Pesedistul Tripa a demascat din greșeală jaful din Teleorman! are now closed.