Ioan Marin Crişan, Preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român a participat la o întâlnire de lucru dintre primari din judeţ şi conducerea ENEL. Întâlnirea a avut loc la sediul Prefecturii şi au fost discutate proasta gestionare a problemelor survenite în privința distribuției energiei electrice în teritoriu dar şi identificarea celor mai eficiente măsuri pentru gestionarea situațiilor de criză.
După ce în urmă cu cinci ani preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român, domnul Ioan Marin Crişan a susţinut firmele din zona Chişineu Criş în rezolvarea unor disfuncţiuni în alimentarea cu energie electrică, iar lupta dusă atunci a reglementat atât investiţiile cât şi rezolvarea deficienţelor, acum s-a alăturat luptei duse de primăriile din judeţ împotriva ENEL, mai precis a timpilor mari de reacţie şi a întârzierilor cu care se soluţionează problemele.
„În urmă cu cinci ani când au existat probleme în zona Chişineu Criş privind desele intreruperi de energie electrică şi a pericolului ca firmele din zonă să aibă mari pierderi financiare, revin cu aceaşi întrebare: Ce sume au fost investite în infrastructură şi în modernizarea sistemului de distribuţie a curentului electric astfel încât desele întreruperi să fie eliminate. Este trist să descopăr că încă ENEL-ul nu poate prezenta un plan al investiţiilor şi a reabilitărilor efectuate în această prioadă de timp”, a declarat în acest sens Ioan Marin Crişan.
Prefectul Județului Arad, Florentina Horgea, a propus înființarea unui call-center specializat pe semnalarea problemelor ivite în teritoriu în materie de furnizare a energiei electrice, la care să aibă prioritate reprezentanții administrațiilor locale din teritoriu și care să permită accesul a maximum două județe.
Conducerea Enel a îmbrățișat ideea, urmând să găsească soluții optime de personal pentru punerea acesteia în practică, timp în care Prefectura Județului Arad îi va furniza companiei de distribuție a energiei electrice datele de contact ale tuturor primăriilor din județ. Totodată la ședința din luna decembrie, reprezentanții Enel vor prezenta un plan concret de măsuri de intervenție.
No Comments
Comments for Lupta contra indiferenţelor ENEL continuă are now closed.