La Botfei, în comuna Hășmaș, a fost inaugurat „Centrul de zi pentru prevenirea separării copilului de familia sa”. Proiectul, concretizat prin înfiinţarea acestui serviciu social, va aduce beneficii pentru 20 de copii defavorizați din comunitatea locală. Un cadru didactic îi va asista pe aceștia la efectuarea temelor școlare, dar va și încuraja participarea lor la numeroase activități recreativ-educative și de socializare.
Proiectul este finanţat din fonduri europene, cu cofinanţare guvernamentală şi locală.
„Trebuie să avem grijă de copiii noştri, de viitorul nostru. Să avem grijă mai ales de cei mai puţin favorizaţi de soartă pentru că toţi copii trebuie să fie la fel în ochii noştri, să aibă aceleaşi şanse. Am înfiinţat acest Centru de zi pentru a oferi condiţii bune şi celor mai puţin ajutaţi de soartă. Eu sunt la bază învăţător şi ştiu ce înseamnă un suflet de copil”, a declarat Cornel Popa, primarul comunei Hăşmaş.
Acest proiect va ajuta nu doar la oferirea unor condiţii de excepţie celor care frecventează Centrul, ci reprezintă şi un model pentru alte comunităţi, un instrument de combatere a abandonului şcolar şi de creştere a calităţii educaţiei a copiilor din zone vulnerabile ale societăţii. Hăşmaşul este un exemplu, un model de atragere a fondurilor europene şi direcţionare a lor spre nevoile reale ale societăţii, mai ales spre nevoile copiilor noştri.
No Comments
Comments for Centru de zi pentru copiii defavorizaţi, la Hăşmaş are now closed.