Pregătiri pentru Târgul de Primăvară, ediția 2018

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , ,

Published on ianuarie 25, 2018 with No Comments

Ediția din acest an a Târgului de Primăvară de la Arad se va desfășura în perioada 23 martie-10 aprilie, pe platoul din faţa Palatului Administrativ și pe strada Romul Veliciu, unde vor fi amplasate căsuţele în care vor fi expuse şi vândute produsele specifice târgului și o scenă unde vor avea loc programe cultural artistice.

Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, organizatorii târgului, vor pune la dispoziția comercianților 20 de căsuțe, astfel încât să poată să răspundă solicitărilor comercianților, care sunt tot mai multe în fiecare an.

În cadrul Târgului de Primăvară se vor comercializa articole specifice Sărbătorilor Pascale (ouă încondeiate, flori, decorațiuni și ornamente de sezon, icoane), jucării, antichități, anticariat, produse de patiserie, produse de cofetărie și se vor desfășura activități de alimentație publică.

De asemenea, în fața Palatului Administrativ va fi amplasată o scenă pentru programe artistice care vor fi adaptate perioadei pre-pascale, din care nu vor lipsi cântecele religioase bisericești, cântece din folclorul religios românesc și nu numai, care vor fi interpretate de artiști din municipiul și județul Arad și din alte județe din țară.

Perioada pentru depunerea cererilor de desfășurare a activităților comerciale în cadrul Târgului de Primăvară a început și este deschisă până în 10 martie 2018, la ora 17.00. Cererile se pot depune, personal, la secretariatul Centrului Municipal de Cultură (str. B-dul Revoluției, nr. 97, ap. 4) și online la adresa secretariat@cmcarad.ro.

Cererile trebuie să fie însoțite de următoarele documente:

-Copie CUI/CIF a persoanei juridice solicitante

-Copie dupa certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului din care să reiasă codul C.A.E.N. al persoanei solicitante

-Copie C.I/ B.I  a administratorului persoanei juridice

-Copie după autorizația eliberată de Direcția Sanitar Veterinară (pentru persoanele care comercializează produse alimentare)

-Autorizația privind desfășurarea activităților de alimentație publică

-Autorizația de funcționare

-Poze produse/stand

Informații suplimentare se pot obține secretariatul Centrului Municipal de Cultură Arad și la numărul de telefon 0371 /50 10 72, persoană de contact: Ioana Ienaga.

No Comments

Comments for Pregătiri pentru Târgul de Primăvară, ediția 2018 are now closed.