În vederea reducerii gradului de încărcare a contribuabililor cu documente primite de la organul fiscal, legiuitorul a dorit ca înștiințările privind stingerea obligaților fiscale să nu mai fie comunicate tuturor contribuabililor, ci numai celor care optează pentru acest serviciu. „Având în vedere faptul că tot mai mulți contribuabili își achită obligațiile fiscale în termen, în acest fel cunoscând ordinea stingerii acestora, este o măsură corectă și binevenită. Contribuabilul primește cu o hârtie mai puțin de la organul fiscal, și ne dorim ca, în viitorul apropiat, să fie cât mai puține. Un motiv în plus, să îi îndemn pe toți contribuabilii persoane fizice și juridice să folosească aplicația informatică Spațiul Privat Virtual, mai ales că este gratuită, disponibilă 24/24 și le oferă posibilitatea de a transmite și obține informații supuse secretului fiscal” ne-a declarat Domnul director general Ioan Dragomir.
Transmiterea înștiințărilor privind stingerea obligațiilor fiscale potrivit opțiunii contribuabilului este reglementată de art. 165, alin (9) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 30/2017, respectiv „debitorul poate opta pentru a fi înștiințat cu privire la modul în care a fost efectuată stingerea obligațiilor fiscale, prin depunerea unei cereri în acest sens la organul fiscal competent. În acest caz, organul fiscal competent comunică debitorului modul în care a fost efectuată stingerea obligațiilor fiscale cu cel puțin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligațiilor fiscale”.
No Comments
Comments for Înștiințările privind stingerea obligațiilor fiscale sunt comunicate potrivit opțiunii contribuabililor are now closed.