Consilierii PSD au votat inexplicabil împotriva bugetelor propuse de Primăria Arad și Consiliul Județean Arad.
„Consilierii PSD au votat împotriva bugetelor la comandă politică, fără să poată să își justifice votul. Nu a fost suficient că prin decizia Guvernului PSD și a parlamentarilor acestui partid Aradul a pierdut 45 de milioane de euro, reprezentanții acestui partid au încercat să blocheze și procedural investițiile locale. Votând împotriva bugetelor, cei de la PSD au votat implicit împotriva reabilitării drumurilor din municipiu și din județ, împotriva stadionului, împotriva proiectului de regenerare urbană. Cei de la PSD demonstrează că pentru ei nu contează proiectele de dezvoltare a Aradului, contează doar misiunea politică primită de la PSD, de a bloca și de a discredita administrația locală. Pentru a încerca să preia puterea locală, cei de la PSD vor să blocheze toate proiectele locale.
Pe de o parte, critică starea drumurilor, lipsa de investiții în cultură, sport și educație, pe de altă parte încearcă să blocheze toate proiectele care aduc un plus în aceste doimenii. Pe de o parte acceptă și susțin deciziile Guvernului PSD de a tăia banii pentru investiții ai Aradului, pe de altă parte cer administrației investiții locale. Atât bugetul Primăriei Arad cât și cel al Consiliului Județean sunt construite pentru a susține investițiile locale, în infrastructură, sănătate, cultură, nu se poate nega acest aspect. Totuși, cei de la PSD găsesc motive pentru a vota împotrivă, încercând de fapt să blocheze investițiile administrației locale. Această atitudine duplicitară, îndreptată împotriva Aradului și a arădenilor este adevărata față a celor de la PSD. Ei pot încerca să o ascundă, dar bugetul este un moment al adevărului care le arată arădenilor cine sunt de fapt cei de la PSD‟, a spus Sergiu Bîlcea, președintele Organizației Municipale PNL Arad.
No Comments
Comments for Sergiu Bîlcea (PNL): „PSD a votat împotriva investițiilor din Arad” are now closed.