„Constatăm cu stupoare cum un medic renumit în comunitatea arădeană, cu o reputație profesională respectabilă se complace în postura de membru PSD și votează împotriva eticii, a moralității, mai exact împotriva fondurilor alocale sistemului medical de către municipalitate.
Consilierul PSD Furău, medic de profesie, care cunoaște îndeaproape problemele sistemului sanitar a ales să voteze împotriva bugetului local, împotriva alocării sumei de 4.896 mii lei pentru spitalele din municipiu.
Este de neconceput ca un medic să declare public că este împotriva acestor proiecte doar pentru că șefii de partid i-au ordonat asta. Principala preocupare pentru un medic ar fi trebuit să fie sănătatea arădenilor, nu satisfacerea nevoilor meschine ale lui Fifor și Căprar.
Dr Furău nu s-a simțit indignat, nu a fost revoltat când guvernul PSD-ALDE a tăiat toți banii destinați Aradului pentru sistemul medical. Însă a avut tupeul ca atunci când municipalitatea a vrut să salveze spitalele din Arad să refuze a vota bugetul.
Consilierul PSD Gheorghe Furău a ales să intre în jocurile politice murdare ale celor din PSD decât să îşi respecte profesia şi dreptul arădenilor la servicii medicale de calitate. Este lamentabil cât de multă influență negativă poate să aibă acest partid al hoților asupra unui om, cu o reputație, până acum nepătată” declară Roxana Tabuia, consilier local municipal PNL.
No Comments
Comments for Consilier PNL, Roxana Tabuia: „Pentru Furău este mai important Partidul Social Democrat decât etica profesională sau sănătatea arădenilor!” are now closed.