Pentru a lămuri opinia publică cu privire la ultimele evenimente care s-au întâmplat în organizația ALDE Arad, facem următoarele precizări . „Cu toți cei prezenți aici, dar și mulți alții, care se află în spatele nostru, demisionăm pentru că nu mai suntem de acord cu încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților în acest partid. Toate aceste cuvinte sunt mult clamate de președintele Călin Popescu Tăriceanu, în spaţiul public, însă la nivel practic, în “curtea sa” aplica exact contrariul. În realitate s-a adoptat impunerea unor lideri interimari fără consultarea membrilor partidului. Nu trebuie să ne ferim de cuvinte și să spunem lucrurilor pe nume: da, în ALDE la acest moment este dictatură. Este un fenomen care se propagă de la cel mai înalt nivel în jos. Nici la Arad nu este o excepție, dictatura s-a instaurat odată cu venirea lui Calimente și excluderea imediată a unui număr de șapte consilieri care au avut și rezultate bune la alegeri în localitățile în care au candidat. Iar «cireașa de pe tort» ca să zic așa, este numirea pedelistului Pistru la conducerea organizației județene. Asta, după ce, Tăriceanu cu gura lui a spus că niciun pedelist nu va fi admis în rândurile ALDE. Sigur, asta s-a întâmplat cu ceva timp în urmă, dar chiar nu toată lumea are memoria scurtă și uită așa de repede. Așadar se poate spune fără a greși prea mult că astăzi ALDE Arad nu mai există decât prin foștii pedeliști strânși în jurul lui Pistru și a familiei Calimente bine recompensată de altfel pentru «scorul fantastic» de 4% de la ultimele alegeri parlamentare. Toate aceste fapte au făcut ca paharul răbdării noastre să fie umplut. Am ajuns într-un punct în care nu se mai putea merge mai departe. Drept urmare au decis să plece un număr de 23 de organizații, dintre care trei sunt din orașe importante ale județului. Mă gândesc aici la Chișineu-Criș, Lipova și Sântana” , afirmă Ioan Gheorghe Florea, fost primar de Gurahonț.
Au mai părăsit ALDE Arad:Sorin Mihoc -vicepreședinte ALDE Arad, fostul secretar general- coordonator Florian Racoviță, Crinu Iștoc -coordonator zonă Valea Mureșului, Mirela Ghidarcă –președintele
Organizației de femei ALDE Arad, Daniela Mariana Hărdăuț -coordonator Colegiul 1, Ioan Ogrinci -coordonator Colegiul 2, Marius Brașai -coordonator Colegiul 3, Florea Julan -președintele organizației pensionarilor ALDE Arad, Raul Ferician -președintele organizației ALDE Sântana. „Sigur, alături de noi au venit și organizațiile. După socotelile noastre sunt peste 1500 de oameni care au plecat. Mai pot spune că 45 din cei 51 de consilieri ALDE sunt alături de noi în demersul nostru. Însă, din motive lesne de înțeles nu le dezvălui identitatea. Pot spune cu certitudine că vor urma și alte demisii. Cert este că ALDE a devenit o… jucărie, care este manevrată de telecomanda pedelistului Falcă, vopsit acum în liberal”, a încheiat Ioan Gheorghe Florea.
No Comments
Comments for “Un „NU” hotărât la incălcarea flagrantă a drepturilor şi libertăţilor din ALDE” are now closed.