Cu 15 voturi “pentru” şi 6 abţineri, ”Regulamentul serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Arad” a fost aprobat în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal, de marţi 24 aprilie. În elaborarea acestui regulament, administraţia locală a ţinut cont şi de propunerile făcute în cadrul dezbaterii publice organizate la începutul lunii martie a acestui an.
Potrivit proiectului de hotărâre aprobat, serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân îi revine Gospodăririi Comunale, care va colabora cu ONG-urile specializate, aşa cum prevedea una dintre propunerile făcute de societatea civilă în cadrul dezbaterii publice. Nu a fost singura cerinţă de care s-a ţinut cont în elaborarea finală a regulamentului.
“Suntem interesaţi să organizăm lunar târguri de adoptie si am hotărât să facem un recensământ pentru a avea o situaţie clară a numărului câinilor fără stăpân. Vom apela la un număr cât mai mare de voluntari pentru a finaliza într-un timp scurt acest recensământ. Am convenit ca periodic să operăm toate modificările necesare pe acest proiect, astfel încât serviciul să funţioneze aşa cum trebuie”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Arad urmăreşte: reducerea numărului de câini fără stăpân, ameliorarea sănătăţii şi bunăstării câinilor din adăposturi, stoparea înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună, prevenirea abandonului şi al pierderii câinilor, facilitarea recuperării câinilor pierduţi, reducerea apariţiei rabiei şi reducerea riscurilor asupra sănătăţii oamenilor, precum şi prevenirea agresivităţii asupra oamenilor şi animalelor.
Câinii comunitari vor fi ridicaţi de pe spaţiile verzi, căile de acces şi drumurile publice din municipiul Arad, de pe terenurile virane sau orice alte locaţii la solicitarea autorităţii contractante. Capturarea (prinderea) câinilor fără stăpân se realizează pe baza reclamaţiilor scrise sau telefonice ale persoanelor fizice sau juridice, adresate fie dispeceratului operatorului serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Arad, fie prin sesizări şi reclamaţii scrise înregistrate la Serviciul Relații cu publicul, cam.5, Bdul Revoluției, nr.75.
Obligatoriu sesizarea trebuie să conţină datele de contact ale petentului (numele, adresa de domiciliu, număr de telefon) precum şi date explicite cu privire la evenimentul reclamat (situaţie existentă, adresă, elementele de identificare a câinilor ce fac obiectul sesizării/reclamaţiei etc.).
Programul de lucru în relaţiile cu publicul al adăpostului pentru câinii fără stăpân din municipiul Arad este zilnic de luni până vineri, în intevalul orar 10.00-18.00, iar Duminica şi în sărbătorile legale, adăpostul este închis publicului vizitator.
În ultima sâmbătă a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 14.00, se va organiza “Târgul de adopţie canină”.
No Comments
Comments for Câinii fără stăpân gestionaţi după regulament are now closed.