Rădăcini barbian-uzdinene cu sacramentul singurătății

Marginalii de Lectură

A fost o fericită întâmplare cultural-matinală să participăm la prezentarea volumului „Sacramentul singurătăţii”, Editura Etnologica, Baia Mare, 2018, tocmai la Simpozionul Oameni de seamă ai Banatului.

În prezenţa redactorului de carte, Nicolae Scheianu, care semnează şi Prefaţa cu un Îndemn de suflet… Din Uzdin în Maramureş, pe drumul romanilor, cartea a fost foarte bine primită de selecta adunare.

Volumul cuprinde peste o sută de pagini, coperta poartă semnătura Florin Pop , având ca editor pe prof.dr.Ştefan Mariş.

Poetul Vasile Barbu sau despre nepotolitul Dor de veşnicie, un titlu care ne îmbie dintru început să adăstăm la umbra falnicului Ulm… uzdinean… în al cărui peisaj, îşi plăsmuieşte ingineria versurilor cel ce va fi fost numit, pe lângă calitatea de poet, publicist, animator spiritual cu valenţe srăluminate..Baronu! Dar nu în sens peiorativ, ci, mai degrabă ca o unduire înspre tot ceea ce incumbă acest calificativ-Nobleţe, delicateţe, forţă şi dinamism, abil modelator sau moderator.

Vasile Barbu – Omul din Uzdin… A sosit poşta, parafrazând pe prof.univ.dr. Anton Ilica, care s-a încumetat, recent, să contureze, portretistic, Fiinţa poetului, în toată splendoarea sa, în revista culturală Gutenbrg, dar, care , acum şade în fruntea recentului volum ca o pecete de urmărit, pg. 11-20. De fapt, chiar şi Coperta IV conţine un Extras din Precuvântarea prof.univ.dr. Anton Ilica.

A sosit poşta şi pentru noi, cu acest volum precum şi cu un Livre a la poche… „Rădăcini”, ed. Grafix, Craiova, 2018, cu un număr de unsprezece poeme şi cu un Intro semnat Florian Copcea – Un poet baroc – Vasile Barbu.

Am simţit, asemeni poetului Vasile Barbu, arareori, chemarea satului, dureri şi înstrăinări, din care, mereu se desprinde dorul, însingurarea, iată izvor de inspiraţie, iată muza preasfintelor grăiri. Cartea barbiană este dispusă în patru capitole .

1. „Pictând o şoaptă” conţine patrusprezece poeme în care se cheamă obolul satului cu strigăt răpus printre rădăcini nostalgice, răbdări, sau care îndeamnă a… picta şoapta, umbra, lacrima, zborul sau lumina.

Mai sunt invocaţi şi alţi… intermediari, pictorul Emil, insula, Aurel, neclintitul burg – Eugen Dorcescu, cărora poetul le închină, cu bucuria statornică, ruga rugată a reîntoarcerii prin duioasă amintire şi nu oricum… ci psalmodic, totul într-un … tot…

De negăsito

Dacă şi azi mai plâng

e pentru că

şi azi îmi eşti

ascunsă-n suflet, op.cit. pag. 37

Şi imposibil de găsit!…….Cititorule… dacă eşti uzdinean sau răsfirat pe petale din Negăsit… acesta este Crezul poetului! Alter-Ego peste toate răsfiratele sale poeme! Un vocativ care strigă, strigă… strigă… precum mama, pruncul…

2. „Uzdin – Plecăm cu dorul” sau optsprezece poeme, pagini respirânde cu parfum de aer proaspăt sau răscolind colbde uliţe printre melancolii ori amintiri. Trecute de graniţele afirmări demul, versurile amiros a jinduire după meleag natal, satul copilăriei, case şi oameni, orânduiţi după sfinte legi, din care plânsul limbii îl culegi…

Uzdinul, pâmânt cu neam românesc, care aşteaptă prin freamăt de fântâni, izbăvirea, îşi găseşte, în limbajul poetic barbian, un cadru propice de exprimare idilic-simbolistă. Călare, metaforic scriind, pe Spaţiu şi Topos, ridicat la rang de Simbol, având Crucea lui a fi volum eponim… răstignită pe maluri înstrăinate, poetul îşi sanctifică genial – hiperbolic satul ca o Împărăţie a Ultimului Vasile, iată adevărata Artă! Epopeea Ultimului Vasile… Răstignitului…

Bolnav şi murdar şi rătăcit, op.cit. pag.51

Poetul îşi însoţeşte cititorii plângând cu stropi de pustiire în lumea de Pe când la Uzdin se scriau basmele, cu eroi români, case… din care… Plecăm…

Din 1716

tot plecăm

Plecăm… grav

atemporal… şi glăsuim aşa

de la om la om.

Habitat de plai şi dor, Uzdin coace grădini cu spice din care, iată, Român se naşte poetul… sorescian se exprimă şi alecsandrian pastelează mirifice ţinuturi…Pentru că atunci când m-am născut

româneşte m-au îmbrăcat

……………………….

Apoi mi-au îndulcit viaţa

Alexandru-Vasile şi Elena-Maria… op.cit. pag.46

Cum poţi şterge rugăciuni doinite sau vecernii cu murmur de zvon din scris de Baron!?

3. „Aşa, dragul se explică” conţine douăsprezece poeme, dintre care opt Miniaturi, răsfrânte în diferite sintagme. Acum vom zăbovi într-un alt Registru de exprimare.

Compoziţiile sunt aranjate în stil aforistic, cu menţinerea aceluiaşi ton dulceag-grav de strigare! Sunt tot aceleaşi legături spirituale care le exced pe cele fizice, din aceeaşi minte netopită existenţial. Da! Acum, accente sublime se ataşează trainic pe coame de fulguiri miniatural-motivate. Miniaturi de azi… din văgăuni… ale întâlnirilor… ale căutărilor… nebăute… sau de ce nu?… de veghe… pe alocuri!

Că sunt Haiku sau simple plăsmuiri aceste distihuri, terţine, catrene, cvintete sunt stiluri de compunere specifice unui poet consacrat, care nu mai aşteaptă să îi fie decriptate temele şi motivele scrisului ci le podobeşte singur… ca mai apoi să exclame…

să tac, să tac…să tac…

Da-ţi-mi voie…

…………………………….

Azi sunt luni de zile

de când n-am fost la tine

Locuiesc în mine

………………………..

Îmi strâng la piept

vânturile, ploile, norii negri

Amintirile mele pământeşti…

Am ales doar câteva Miniaturi din care răzbeşte lumina candelelor sufletești pe care poetul le trimite înspre noi, cum altfel, decât cu dorul singurătăţii şi sentimentul apropierii de Femeia care îi este cum altfel decât tot mai pe Aproape dintr-un Departe poetic silabisind… Doamna Poezie!pentru că, spune poetul

Sunt oaspetele tău orb

Şi tu aceasta n-ai observat… ca…

Să te văd mai văd o dată

îmbrăcată

în poezia mea… op.cit. pag. 76

Ultima parte, a patra, a volumului ne îndrumă spre Poteci greceşti, dar şi aici, ne întâmpină Miniaturi… poetic-îngenunchiate! Dincolo de receptările noastre liric-subiective, Poetul este un Călător! Pe drumuri când de suflet, când de dor, când geografic, călător! Că îşi joacă mai mult ori mai puţin rolul de fin observator sau autopersonificator, un lucru e cert – Statutul de poet, Starea lui a fi sau Melancolica zbatere converg înspre un Eu Poetic care traversează curentul contemporan al poeziei cu toate plămădirile versificatoare.

Experienţele proprii sau adresările directe înspre potenţialii cititori fac văzute valenţele literare care nu îi sunt străine poetului Vasile Barbu.Poeţii până la sfârşitul lumii.

Lor!

căci

Sfârşitul lumii mele

dintotdeauna era

pe 6 septembrie…

iată cum poetul născut… şi nu.. făcut… îşi jocă rolul, propriul, fără mască. dezvăluindu-ne nouă cititorilor, un tablou cu scâncet, căruia va trebui să îi percepem substanţa exprimării.

Câteva consideraţii de ordin versificator-prozodic, în loc de Concluzii

Mai toate mijloacele de exprimare lirică, de versificaţie, sunt prezente în această nouă apariţie editorială, ca, de altfel. în întreaga operă a vajnicului Poet român, Vasile Barbu.

Inedite sau edite, căci poetul înfiinţează şi expresii proprii, sunt, în poezia barbiană personificările, căci poetul îndeamnă a picta

şoapta

lacrima

zborul

lumina

umbra

el, poetul, care scrie

Plouă în mintea

celui care scrie, op.cit. pag. 32

Desigur, ca orice Om din Sat care are instrucţia minimă pentru a-şi pune Uneltele minime de scris în slujba Bobului de Jar cu Har spre a aduce Scânteieri identitare, poetul îi slujeşte satului scris cu majuscule, Uzdin, dar şi Bisericii, Ctitorilor Limbii , Scriiturilor scripturale-Atotputernice, Mihai, Creangă, Coşbuc, Blaga, Rebreanu,Sadoveanu ş.a. pitulaţi prin Colonade de Voroneţ sau Putna aproape de Tatăl Nostru Atotputernic! Iată metonimice exprimări întregind Întregul!

Din modesta noastră lupă de filolog, plecat tot din sat, desluşim alte exprimări nostalgic consemnate pri epitete post sau antepuse, spre a spori acelaşi fior liric

Ochii tăi sunt beţia mea op.cit. pag. 30

ochi pribegi – epitet postpus

sau

trezirea tăcerii cu forme de exprimări prin verbe la diferite timpuri

perfect compus

imperfect sau forme inverse de perfect compus

tocmai pentru a spori corola limpede a multiplei exprimări româneşti  ca să nu abdice nici metaforizând scriitura

Plouă în mintea celui care scrie

Caută-ţi odihna în timpul clipei

Singurătate

călare pe stropi de ploaie

La banchetul de gală

dat

în cinstea singurătăţii mele

… coroană de lacrimi…

sau

repetiţii adverbal-negative

Nu şi nu, nu şi nu…

interogaţii retorice

A cui o fi?

enumeraţii

Glad şi Mircea, despre Ţepeş

………….voi cânta din fluier…………….din oase şi din limane……din nevoile orgoliului singuratic

din acest pârjol al lumii… sau antonimice construcţii

Pe noi aici

şi întunericul ne luminează

sunt, aşadar, câteva mijloace de exprimare care îi conferă operei o notă de dimensiuni majore.

Spunem la final că Poetul şi Poezia, ca Entitate, resuscitează sentimente care, apoteotic, duc înspre un Drum spre Lumină, la care, cu certitudine aspiră Domnul Vasile Barbu!Frumos şi etic este acest drum cu Opera Sa! Poetică! Iar când Singurătatea este un Personaj ni vue, ni connue din versuri dar scrisă şi însufleţită, e semn că Poetul nu o ignoră, ci o adoră! Aceasta este quintesenţa rostuirilor, ascunse, prin scris! La propriu şi la figurat! Ca un adevărat Sacrament!

Florica R. CÂNDEA, Arad