Imediat după încetarea furtunii înregistrate în cursul acestei zile, Primăria municipiului Arad prin intermediul operatorului Gospodăria Comunală a intervenit în vederea remedierii tuturor avariilor produse de fenomenul meteorologic.
Astfel, o echipă formată din 6 persoane, dotată cu 2 drujbe şi o scară a întervenit în cartierul Micălaca, zona 100, în Parcul „Sfânta Maria” (fostul „23 august”) şi pe strada Renaşterii pentru a îndepărta copacii doborâţi de furtună.
Echipele de intervenţie sunt şi la această oră pe teren. Până acum nu au mai fost înregistrate alte sezisări, însă se va interveni ori de câte ori va fi nevoie.
Şi echipele de intervenție ale Companiei de Apă Arad au fost mobilizate. Acestea au intervenit în zona Pasajului Voinicilor şi pe Bulevardul Titulescu pentru evacuarea apei pluviale de pe carosabil.
Acţiunile autorității locale vor continua.
No Comments
Comments for Intervenţii după furtună are now closed.