Liviu Dragnea trebuie să demisioneze imediat din funcția de președinte al Camerei Deputaților, după condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție! Și guvernul emanat de Dragnea trebuie să plece, pentru că asupra României planează suspiciunea că este dirijată de un politician pe care justiția îl consideră infractor recidivist – a declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca. Acesta este de părere că sentința în cazul Dragnea trebuie să producă și la Arad consecințe!
PNL consideră că hotărârile justiției nu sunt negociabile. Liviu Dragnea a mai fost condamnat anterior la închisoare cu suspendare și din punct de vedere moral s-a descalificat. Guvernarea și majoritatea parlamentară, în loc să muncească pentru o Românie puternică și sănătoasă a muncit un an și jumătate împotriva justiției, pentru scăparea de închisoare a corupților și grațierea infractorilor. Totul pentru ca Liviu Dragnea și alții ca el să nu răspundă corespunzător pentru ceea ce au făcut.
“Cei din PSD Arad, care s-au complăcut a fi bodyguarzi ai lui Dragnea, trebuie să facă un pas în spate. Aradul trebuie să participe la un alt mod de a face politică, arădenii au nevoie de o guvernare care să respecte Aradul, nu mofturile unor condamnați penal. Guvernarea lui Dragnea a nedreptăţit Aradul, trebuie să ni se facă dreptate. Numai anul acesta ni s-au confiscat 45 de milioane de euro! În perioada următoare, în calitate de preşedinte CJA şi prim-vicepreşedinte PNL voi demara consultări cu partidele din opoziţia parlamentară, cu societatea civilă, sindicatele şi patronatele în care vom discuta despre proiectele Aradului, modul în care trebuie să se raporteze la Arad o guvernare cinstită și responsabilă” – a declarat Iustin Cionca
No Comments
Comments for Iustin Cionca: “Dragnea, demisia imediat! România nu poate fi dirijată de cel considerat de judecători recidivist!” are now closed.