Deputatul social democrat Florin Tripa este revoltat că Iustin Cionca nu are niciun dram de respect pentru istorie şi comunitatea de pe Valea Crişului Alb şi dă cu piciorul unui proiect generos de restaurare a cetăţii Ineului. Parlamentarul PSD a pornit plin de optimism în lupta pentru reintroducerea acestui obiectiv istoric în circuitul turistic, mizând, după cum era şi normal, pe sprijinul Consiliului Judeţean.
„Aproape că nu am cuvinte să calific atitudinea lui Marinel Cionca, care a preferat să susţină cu totul alt proiect în detrimentul obţinerii unei finanţări pe Transfrontalier pentru restaurarea Cetăţii Ineului. Iar asta în condiţiile în care împreună cu primarul oraşului, Călin Abrudan (PNL), ne-am unit forţele în iniţiativa de a reda unui vestigiu istoric strălucirea meritată. Refractar şi îngust, Cionca a pornit cu stângul încă de la început, refuzând până şi să redacteze o scrisoare de recomandare în vederea susţinerii proiectului. Nu este vorba strict despre comunitatea Ineuană, deşi aici bineînţeles că sunt subiectiv, ci despre dezvoltarea potenţialului turistic al regiunii. Lucrurile trebuie privite vizionar şi în profunzime, nu discutăm despre un capriciu, ci despre o strategie de creştere a gradului de atractivitate a zonei, de atragere de turişti, de investitori şi crearea de noi locuri de muncă. Pe lângă toate aceste argumente valide vin cele istorice, patrimoniale şi nu în ultimul rând respectul faţă de valorile comunităţii locale. Îndrăznesc să fac o comparaţie cu oraşul maghiar Gyula, un centru echilbrat şi în continuă dezvoltare care ar putea servi drept exemplu. De data asta, Cionca şi-a dat arama pe faţă iar prin refuzul său de a sprijini acest proiect demonstrează cât de îngustă este percepţia sa, ca să nu mai vorbim despre dovada definitivă a lipsei sale de respect pentru istoria şi civilizaţia acestei regiuni. Nu mă descurajez şi nu abandonez ideea, sunt convins că în cele din urmă vom găsi, împreună cu primarul Abrudan, o cale de soluţionare elegantă”, afirmă deputatul PSD Florin Tripa
No Comments
Comments for Florin Tripa : Cionca sabotează proiectul “Cetatea Ineului” şi eforturile propriului primar are now closed.