Liberalii susțin că experimentele PSD în sistemul de educație din Arad au condus la un rezultat ridicol: trei licee cu toți candidații respinși, iar la al patrulea nu s-a prezentat la examen singurul absolvent înscris la Bacalaureat! Toate patru școlile sunt chiar din municipiul Arad: Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”, Liceul Special „Sfânta Maria”, respectiv Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”! PNL Arad solicită public Inspectoratului Școlar al Județului Arad să comunice care sunt măsurile luate, pentru ca anul viitor această situație rușinoasă să fie evitată.
„Am avertizat PSD de denumărate ori: încetați să vă mai jucați cu viitorul copiilor din Arad! Dar mesajul transmis de pesediști, chiar și de la nivel național, este că școala nu e importantă. Dezastrul la examenul de Bacalaureat din cele patru licee este imputabil, în primul rând, conducerii Inspectoratului Școlar al Județului Arad. Este vorba despre o conducere numită politic de PSD. Este rușinos felul în care a fost pregătit bacalaureatul, dar și mai rușinos este că în patru licee promovabilitatea este zero. De altfel, și la liceul pe care doamna Anca Stoenescu, actualul inspector școlar general, l-a condus ca director, doar 4 din cei 63 de absolvenți au fost declarați admiși! Ministerul Educației a dezechilibrat sistemul arădean de învățământ prin numiri politice, prin umilirea candidaților competenți care s-au prezentat la concursul pentru funcția de inspector școlar general. Vă reamintesc că doi dintre acești candidați, Daniel Tocoian și Andreea Maxim, au primit notă maximă la examenul scris și au fost apoi căzuți la proba de interviu. Așa i s-a făcut loc doamnei Anca Stoenescu la șefia ISJ Arad. Nimănui din PSD nu i-a păsat de consecințe! Fostul ministru al Educației, Liviu Pop, s-a ales și cu o plângere penală pentru felul în care l-a concediat pe inspectorul școlar general Claudius Mladin, înainte să o numească pe funcție pe doamna Stoenescu. Am auzit că luna trecută numeroși profesori au fost duși cu sila la București, la mitingul PSD, în loc să se ocupe de situația elevilor înainte de finalul anului școlar. Vedem acum urmările degringoladei din Inspectoratul Școlar și ne așteptăm să aflăm de urgență și măsurile care se iau. Cine răspunde și cum? Poate o promovare în minister a celor responsabili, așa cum se vorbește, va salva Aradul!” – a declarat președintele Comisiei de Cultură din Consiliul Local al Municipiului Arad, Ionel Bulbuc.
No Comments
Comments for Ionel Bulbuc (PNL): „PSD Arad și-a bătut joc de școlile arădene, iar rezultatul se vede la bacalaureat” are now closed.