Mai multe declaraţii recente ale ministrului Apărării Naţionale, senatorul PSD Mihai Fifor au stârnit scandaluri publice. În loc să cugete mai bine înainte de a vorbi, aşa cum trebuie să facă un ministru, domnul Fifor ceartă pe toată lumea!
„Domnul Fifor se face efectiv de râs prin declaraţiile sale publice din ultima perioadă, ca un membru important al Guvernului Dăncilă. Domnul Fifor este autorul unei gafe antologice, care a stârnit reacţii internaţionale, după ce a declarat că Rusia are dreptate să fie supărată pe România şi NATO, pentru că la Deveselu avem rachete balistice. Ambasada Rusiei a speculat această gafă şi a atacat România şi NATO. În loc să demisioneze, domnul Fifor ne ceartă că nu am înţeles ce vrea să spună. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, domnul Fifor a revenit cu o serie de declaraţii aiuritoare despre serviciul militar obligatoriu. Din nou, domnul Fifor ceartă presa, că nu a înţeles ce vrea să zică. Domnule Fifor, declaraţiile unui ministru nu au nevoie de translator şi precizări, ele trebuie să fie clare şi pertinente.
Declaraţia legată de serviciul militar obligatoriu a fost plină de echivoc şi se poate înţelege foarte clar că dumneavoastră, din moment ce în ministerul pe care îl conduceţi se discută problema şi din moment ce ne spuneţi că nu a fost eliminat, ci suspendat, vă gândiţi cu seriozitate să reintroduceţi serviciul militar obligatoriu. Dacă aţi fi spus – eu nu susţin serviciul militar obligatoriu – lucrurile erau clare. Aşa, vă înscrieţi în hora ambiguităţilor şi gafelor care caracterizează Guvernul Dăncilă, cel mai incompetent guvern din ultimele decenii”, a declarat Răzvan Cadar, secretarul executiv al PNL Arad.
No Comments
Comments for Răzvan Cadar (PNL): “Domnule Fifor, declaraţiile unui ministru nu au nevoie de translator şi precizări!” are now closed.