Un grup de studenţi chinezi înşoţiţi de un cadru didactic de la Universitatea de Medicină Tradiţională Chineză Zhejiang care studiază la specializări în domeniile medicină, ştiinţele vieţii şi tehnologia medicinei experimentale computerizată sunt, timp de o lună de zile, oaspeţii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Vizita studenţilor chinezi la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad se încadrează în parteneriatul academic încheiat între cele două universităţi, iniţiat de conducerea Universităţii – prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, coordonat de prof. univ. dr. Vanda Stan, directorul Departamentului de Limbi Moderne şi al clasei Confucius UVVG.
Acest parteneriat a urmat momentului înfiinţării, în cadrul UVVG, a clasei Confucius, a specializării de mare interes – limba chineză – limba engleză, a vizitelor repetate, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a oficialităţilor chineze, în frunte cu Ambasadorul Chinei în România. Nu de mică importanţă a fost alegerea UVVG în CEEC, în 2017 (Novisad), membru executiv al Consorţiului Medical format din 49 universităţi de medicină din întreaga lume, la Shenyang, în luna mai 2018 şi, în special, a participării UVVG la summit-ul Educaţional China-Uniunea Centrală şi Est Europeană, Shenzhen, iunie 2018.
Studenţii chinezi, care participă la Şcoala de Vară organizată de Facultatea de Medicină, coordonaţi de d-na prof. univ. dr. Bin Ding, cercetător în genetică şi microbiologie, au fost întâmpinaţi, în Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, de conducerea UVVG, după care au vizitat săli de curs şi laboratoare de cercetare ştiinţifică ale Institutului de Ştiinţe ale Vieţii, unde vor face practică alături de studenţi, doctoranzi şi cercetători ştiinţifici ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Demn de menţionat şi aşteptate cu mare interes sunt şi stagiile practice pe care le vor desfăşura grupul de oaspeţi chinezi în Clinicile UVVG: Chirurgie, Interne, Hematologie, Pediatrie, Pneumologie şi Ginecologie a spitalelor arădene, unde sub îndrumarea şefilor de secţie vor participa efectiv la activitatea zilnică din instituţiile medicale.
Prof. univ. dr. Bin Ding, cercetător în genetică şi microbiologie din cadrul Universităţii de Medicină Tradiţională Chineză Zhejiang, ne-a declarat: „Sunt bucuroasă să mă aflu la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, alături de studenţi ai Universităţii noastre, unde vom efectua cercetări ştiinţifice în domeniul medical. Sunt impresionată de dotarea Institutului de Ştiinţe ale Vieţii şi de cercetările realizate aici şi cred că schimbul de experienţă va fi benefic pentru studenţii şi profesorii celor două Universităţi”.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a subliniat: „În laboratoarele Institutului de Ştiinţe ale Vieţii, le vom oferi studenţilor din China, demonstraţii practice privind cele mai noi cercetări pe care le realizăm în cadrul Institutului, unde sunt brevetate o serie de medicamente, printre care şi cel extras din silybum marianum, foarte activ în colonul hepato-protector, precum şi alte cercetări pe care le vor realiza, în activitatea pe care o desfăşoară, în domeniul ştiinţelor vieţii. Prin aceste schimburi de studenţi şi profesori, urmărim să întărim legăturile cu o serie de Universităţi din China, în domeniul cercetării ştiinţifice, în special în domeniul biologiei celulare şi moleculare, a histopatologiei, dar şi a geneticii moleculare”.
Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, a subliniat: „Ne bucurăm de vizita studenţilor chinezi la Universitatea noastră, care vine în întâmpinarea protocolului semnat cu Universitatea de Medicină Tradiţională Chineză Zhejiang. Cursurile se vor desfăşura atât în Campusul Universitar, cât şi în Clinicile Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, unde şefii de secţii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi medici specialişti, cadre didactice ale Universităţii noastre, vor prezenta activităţi practice şi de laborator în domeniile hematologie, chirurgie, medicină internă, pneumologie, pediatrie şi ginecologie. În urma semnării protocolului dintre cele două Universităţi, în această perioadă, un grup de studenţi ai Universităţii noastre se află – prin reciprocitate – la Universitatea de Medicină Tradiţională Chineză Zhejiang, unde efectuează stagii de practică şi cercetare ştiinţifică alături de importanţi cercetători din China şi se iniţiază în cultura şi civilizaţia chineză. Studenţii chinezi vor vizita localităţi din judeţul Arad şi vor avea întâlniri cu autorităţile locale şi judeţene”.
„Sperăm că, experienţele pe care le vor acumula studenţii chinezi în practicile de laborator, stagiile în clinicile arădene, cursurile de cultură şi civilizaţie română furnizate de profesorii Departamentului de Limbi Moderne, vizitele făcute în oraş şi judeţ, vor oferi o cu totul altă faţetă a românului şi României, care vor contribui la o imagine holistică corectă asupra ţării noastre, a sistemului său educaţional, dar şi a profilului românului, de om ospitalier, optimist, educat şi muncitor, care întotdeauna primeşte, cu mult drag, oaspeţi de pretutindeni”, a precizat prof. univ. dr. Vanda Stan, directorul Departamentului de Limbi Moderne şi al Clasei Confucius din cadrul UVVG.
No Comments
Comments for Studenţi chinezi ai Universităţii de Medicină Chineză Tradiţională Zhejiang participă la Şcoala de Vară organizată de Facultatea de Medicină şi Departamentul de Limbi Moderne din cadrul Uuniversităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad are now closed.