Primăria Municipiului Arad, prin firmele contractate, acţionează în acest moment pe mai multe de străzi din municipiu. În aproape toate zonele aflate în lucru se reabilitează partea carosabilă, trotuarele şi a căile de acces. Constructorii contractaţi de municipalitate pun în aplicare programul de reparaţii locale pentru străzile care necesită intervenţii, în vederea asigurării circulaţiei în condiţii de siguranţă şi fluenţă a traficului.
Este şi cazul sensului giratoriu din Piaţa Spitalului unde sunt în derulare lucrări de reabilitare a părţii carosabile şi a trotuarelor. Tot în această zonă se va interveni la niveul scuarurilor, astfel că la final, una dintre cele mai intens circulate intersecţii din municipiu va avea o cu totul altă înfăţişare.
Şi Calea Victoriei a intrat în atenţia municipalităţii. Aici se vor reabilita trotuarele pe ambele sensuri de mers.
Strada Iustin Marşieu este de asemenea în lucru. Se intervine atât la nivelul părţii carosabile, cât şi a trotuarelor.
Tot trotuarele, dar şi căile de acces vor fi refăcute şi pe străzile Coloniştilor şi Luminii. Atenţie cum circulaţi pe străzile Vrancei şi Stânjenel pentru că şi acestea sunt în lucru.
Veşti bune vin de la echipele care intervin pe strada Zimbrului. Reabilitarea tronsonului cuprins între străzile Adam Muller Guttenbrunn şi Ştefan cel Mare se apropie de final. Aici s-au reabilitat carosabilul, trotuarele şi căile de acces.
Unde se deschid noi şantiere?
Primăria Municipiului Arad a pregătit deja planul de lucrări pentru
următorul interval de timp. Astfel, se vor executa lucrări de drumuri prin refacerea carosabilului şi a trotuarelor pe următoarele străzi: Cocorilor, Clujului, Ioan Păun Pincio, C.D.Loga.
Având în vedere faptul că în următoarea perioadă se vor executa lucrări de reabilitare a carosabilului pe strada Cocorilor, şoferii sunt rugaţi să nu mai parcheze autovehiculele pe această stradă pentru a nu împiedica accesul mijloacelor de transport în comun care vor înlocui tramvaiele.
Tot zilele acestea, constructorii se pregătesc să reabiliteze curtea
interioară a blocurilor cu numerele 20, 21, 22, 23, 24 şi 25 de pe Aleea Răsărit.
Mai mult decât atât, până la începerea noului an şcolar, terenurile de sport a mai multor unităţi de învăţământ aflate în administrarea Consiliului Local Municipal Arad, vor fi refăcute. Este vorba despre terenul de sport din curtea Colegiului Național Vasile Goldiș, clădirea “Ioan Slavici” situată pe Bulevardul Ștefan Augustin Doinaș, terenul Liceului German „Adam Muller Guttenbrunn” (de pe strada Posada), cel al Şcolii Generale „Avram Iancu”, al Şcolii Generale nr. 4 „Ioan Slavici” şi terenul de sport al Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”.
Tot în această perioadă sunt refăcute marcajele pentru pista de biciclete, se trasează trecerile de pietoni și se refac marcajele rutiere la nivelul mai multor străzi din municipiu.
Primăria Municipiului Arad îşi cere scuze pentru discomfortul creat şi îi
roagă pe şoferi să respecte restricţiile de circulaţie impuse, iar atunci când este posibil să evite zonele în lucru.
No Comments
Comments for Mai multe străzi din municipiu sunt în lucru are now closed.