Deputatul PSD Florin Tripa a înaintat ANCOM o notă scrisă prin care avertizează conducerea instituţiei cu privire la problemele majore de comunicare şi interconectare mobilă, pe care le întîmpină cetăţenii dintr-o serie de localităţi de pe Valea Mureşului şi Valea Crişului. Deputatul social-democrat a constatat personal toate aceste disfuncţionalităţi în urma deplasărilor repetate pe care le întreprinde în judeţ.
Către,
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII
Domnului Sorin GRINDEANU
Preşedinte ANCOM
Având în vedere multiplele sesizări şi solicitări, venite din partea a numeroşi cetăţeni din localităţile Archiş, Vărădia de Mureş, Mişca, Sintea-Mare, Ţipari, Adea, Săvârşin, Groşeni, Bârzeşti, Juliţa, Lupeşti, Satul Nou, Vânători, Zerindul Mic, Pârneşti, Troaş, Temeşeşti, Nemeşti, Stejar, judeţul Arad, vă aduc la cunoştinţă faptul că locuitorii acestor comune şi sate sunt în situaţia critică de a fi cvasi izolaţi de lumea exterioară, pe linie de comunicare, infrastructura specifică fiind aproape absentă iar serviciile, unde sunt prezente, de foarte proastă calitate. Mă refer aici atât la lipsa acoperirii telefoniei mobile (de tip 3G sau 4G) şi a fluctuaţiei semnalului, cât şi la privaţiunea determinată de inexistenţa locală a unor soluţii tehnice de conectare la Internet. Pentru a vă familiariza cu specificul situaţiei, menţionez că este vorba despre locaţii cu un amplasament geografic mai particular şi parţial, unde este cazul, un caracter defavorizant sub aspectul potenţialului economic. Cu toate acestea, trăim într-o eră a comunicării, în care Internetul joacă un rol major, iar reducerea decalajelor, de orice natură, între diversele zone geografice ale ţării poate avea, mai ales în cazul de faţă, o pondere importantă, în creşterea nivelului de informare al populaţiei. Nu este greu de sesizat că din cauza poziţiei geografice şi a aparentei lipse de atractivitate a pieţei de business, operatorii de telefonie mobilă şi providerii de Internet au preferat să evite dezvoltarea unor soluţii viabile şi stabile de interconectare. În acest spirit, vă solicit să interveniţi pe linia deschiderii unei linii de dialog cu operatorii IT&C prezenţi pe piaţa românească, pentru a găsi, în mod diferenţiat, modalităţi tehnice şi logistice de oferire a unor servicii calitatitive de telefonie mobilă şi Internet, în localităţile arădene, Archiş, Vărădia de Mureş, Mişca, Sintea-Mare, Ţipari, Adea, Săvârşin, Groşeni, Bârzeşti, Juliţa, Lupeşti, Satul Nou, Vânători, Zerindul Mic, Pârneşti, Troaş, Temeşeşti, Nemeşti, Stejar.
Sunt sigur că prin bunăvoinţă, dialog şi analiză vor fi identificate, în mod selectiv, căi adecvate de rezolvare a problemei de fond, care implicit va determina şi creşterea potenţialului economic al regiunii.
În calitate de deputat de Arad, vă rog să formulaţi în scris un punct de vedere oficial, privind situaţia prezentată şi să precizaţi care sunt paşii care se impun pe linie procedurală pentru rezolvarea problemei.
Cu deosebită considerație,
Florin-Dan Tripa
Deputat PSD de Arad
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Deputatul PSD Florin Tripa face demersuri oficiale pentru reglementarea calităţii serviciilor de comunicaţii pe Valea Mureşului şi a Crişului. are now closed.