Dorin Stanca, vicepreşedinte al Organizaţiei PNL Municipiul Arad, consideră că tendinţele izolate care subminează familia în această perioadă nu sunt în concordanţă cu tradiţia, cultura şi credinţa creştină ca valori fundamentale ale poporului român.
„Să nu uităm că familia este moştenirea naţională a poporului nostru. Instituţia fundamentală care asigură nu doar supravieţuirea biologică, dar şi lingvistică, precum şi a valorilor naţionale este familia. Familia este aceea care asigură continuitatea vieţii şi a valorilor unei naţiuni. Societăţile care nu au respectat şi promovat legile naturale de ocrotire a familiei au dispărut sau au fost absorbite de alte grupuri umane sau societăţi care le-au respectat. O naţiune unde familia ca instituţie este puternică, câştigă respect. Familia a dat naştere poporului român şi a asigurat supravieţuirea biologică a românilor de la momentul în care au fost menţionaţi în istorie. În mod tradiţional românii nu au practicat nici o variantă a căsătoriei decât cea monogamă între un bărbat şi o femeie. Poporul român şi-a asumat valorile creştine încă de la apariţia sa în istorie, aceasta fiind una dintre trăsăturile sale definitorii, iar familia constituită ca urmare a contractului asumat între un bărbat şi o femeie este expresia acestei credinţe. Ca instituție fundamentală a societății, ea asigură continuitatea poporului român. Mai mult decât atât, familia este locul în care valorile și tradițiile românești sunt transferate noilor generații, iar tradițiile și valorile românești au, la baza lor, familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie.
Acest rol primordial pe care familia l-a avut de-a lungul istoriei României are nevoie de protecția noastră, a tuturor, în fața tendințelor societății moderne de a-i diminua importanța. Faptul că e nevoie de această clarificare a exprimării în Constituția României arată riscul de degradare a conceptului de familie, degradare ce va lăsa răni adânci în societatea românească. Protejarea constituţională a familiei împotriva oricăror tentative de erodare a căsătoriei, ca uniune liber consimţită dintre bărbat şi femeie, în scopul întemeierii unei familii şi al procreării, se impune astfel drept o măsură esenţială pentru protejarea poporului român, a identităţii şi unităţii acestuia în marea familie europeană”, consideră Dorin Stanca.
No Comments
Comments for Dorin Stanca : “Să protejam familia, moștenirea naţională a poporului nostru!” are now closed.