Echipa României participă azi la campionatul mondial al tăietorilor de lemne – STIHL Timbersports, care are loc la Liverpool. Echipa este formată din primii patru sportivi clasați la campionatul național din acest an – Cser Szilard (23 ani), Nagy Botond (42 ani), Dan Petrescu (33 ani) și David Balázsi ( 20 ani). Pentru campionatul din acest an, echipa României s-a antrenat mai multe săptămâni, cu veteranul ceh, multiplu campion internațional Timbesports, Martin Komarek. Antrenamentele din acest an au avut o componentă puternică de tehnică, parte psihologică și motivațională, dar mai ales condiție fizică. La acest capitol au fost combinate elemente din mai multe sporturi pentru creșterea anduranței, cum ar fitness, atletism și înot.
“În contextul rezultatelor obținute la naționale și a perfomanței generale la antrenamente, echipa și-a stabilit un obiectiv pe un scenariu realist și anume să ajungă în primele zece țări la mondialele din acest an. Toți parametrii tehnici sunt îndepliniți pentru obținerea acestei performanțe, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla cu echipa la momentul competițional”, declară Ioana Ghineț, coordonator STIHL Timbersports.
Faptul că în echipă fac parte atleți de până în 25 de ani arată o nouă deschidere și o abrodare diferită a performanței sportive în această disciplină, față de anii trecuți. “Ca obiectiv de dezvoltare național, ne-am propus să demonstrăm și generațiilor mai tinere că se poate face performanță și la acest nivel. Și iată că am reușit să formăm o echipă națională cu potențial de perfomanță sub nivelul de 25 de ani. Este și un mesaj pe care îl transmitem tinerilor care sunt interesați de Timbersports să ne contacteze, având în vedere că în prezent lărgim baza de selecție cu noi sportivi”, precizează Ioana Ghineț.
Probele la care se vor întrece atleții la mondialele de la Liverpool
Probele de concurs la care se vor întrece reprezentanții țării noastre, cu încă 20 de echipe internaționale sunt tăierea cu joagărul, tăierea orizontală, tăierea cu motoferăstrăul STIHL MS661, tăierea verticală, tăierea la înălţime și tăierea cu hot saw (super-motoferăstrăul).
Prima participare a țării noastre la un Campionat Mondial STIHL Timbersports a avut loc în 2010.
Competiţiile STIHL TIMBERSPORTS reprezintă o serie de concursuri internaţionale ale tăietorilor de lemne. Disciplina tăietorilor de lemne îşi are rădăcinile în SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. În trecut, competiţiile de tăiere a lemnului aveau loc între forestieri pentru a stabili cel mai bun dintre ei la nivel local. De-a lungul timpului aceste „încercări de forţă” s-au transformat într-o concurs desfăşurat la un nivel atletic înalt. În anul 1985 s-au lansat competiţiile STIHL TIMBERSPORTS, sub forma unei serii de concursuri, în SUA.
Competiţiile STIHL Timbersports s-au impus acum drept unele de primă clasă. Ele au loc la nivel naţional şi internaţional. În Europa, competiţiile STIHL TIMBERSPORTS au debutat în 2001. Din 2005 Campionatul mondial STIHL TIMBERSPORTS aduce faţă în faţă pe cei mai buni atleţi ai lumii la tăiat lemne.
No Comments
Comments for România țintește la Liverpool între primele zece țări la mondialele tăietorilor de lemne Timbersports, pe un scenariu realist are now closed.