Primăria municipiului Arad intenţionează să ia noi măsuri de protecţie socială la transportul public local cu tramvaiele şi autobuzele. Acestea vor fi cuprinse într-un proiect de hotărâre ce urmează să parcurgă etapele transparenţei decizionale. Concret proiectul va viza o serie de gratuităţi şi reduceri la transportul public local pe raza municipiului Arad, pentru anumite categorii sociale.
Astfel, proiectul propune ca persoanele cu vârsta peste 70 de ani, cu domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Arad, să beneficieze de gratuitate, ca de altfel şi pensionarii cu un venit lunar mai mic de 1200 RON. Pensionarii ale căror venituri depăşesc această sumă vor plăti jumătate din preţul abonamentului.
În egală măsură, copiii preşcolari, elevii ciclului primar, gimnazial, liceal şi postliceal, care desfăşoară cursuri la zi şi au domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Arad, vor călători gratuit pe mijloacele de transport în comun.
În schimb studenţii din învăţământul superior acreditat, vor primi o bonificaţie de 50% din preţul abonamentului.
Metodologia privind aplicarea acestor măsuri de protecţie socială va fi, de asemenea, dezbătută de Consiliul Local al Municipiului Arad.
“Dorim să oferim pensionarilor o şansă în plus la mobilitate, şi implicit, o viaţă socială mai activă. În ceea ce priveşte elevii, vom încerca să legăm această gratuitate de prezenţa la şcoală.”, a precizat primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
No Comments
Comments for Gratuităţi şi reduceri la trasportul local în comun, pentru pensionari, preşcolari, elevi şi studenţi are now closed.