Păcăliți de circul scandalurilor politice cu care suntem bombardați zilnic privind la pomenile electorale pregătite de Guvern, prea puțini mai realizează că ceea ce ni se prezintă ca şi creştere economică a României, este înşelătoare.
„Am tras un semnal de alarmă în decursul timpului că populismul, tradus prin cheltuieli nesustenabile şi nejustificate este o politică falimentară. Dincolo de declarațiile populiste, analiza judicioasă a indicatorilor de performanță economică confirmă ceea ce am avertizat în mod constant: niveluri record de creştere economică sunt doar pe hârtie.
Creşterea nesăbuită a cheltuielilor ne costă pe noi toți. Încetați pomenile, pentru că tot noi le plătim! Incompetența unor guvernanți care au o educație economică precară o plătim noi toți! Priviți cât de lovit e sectorul privat de aceste măsuri: aproape 117.000 de companii din România şi-au închis afacerile ori au intrat în insolvență în acest an, în creştere cu peste 5.600 faţă de perioada similară din 2017. Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 20,7%, în timp ce suspendările de activitate au crescut cu 13,3%. Cheltuielile nesăbuite care nu generează plus valoare ne-au privat de echivalentul a 500 şcoli noi sau 20.000 paturi de spital ce s-ar fi putut construi cu banii risipiți. România are o datorie externă de 100 mld euro.
Doar în contul dobânzilor la datoria externă plătim peste 3 mld euro, bani din care puteam construi 250 km autostradă. Iată cum, crescând cheltuielile, am sacrificat investițiile, şi după cum am arătat constant în ultimul an, nu putem avea o creştere economică sustenabilă cu această strategie. PNL a arătat de mai multe ori că ne confruntăm în prezent cu o reducere drastică a investițiilor publice şi private, adică acele instrumente care conduc la o creştere economică sănătoasă. Cerem Guvernului să înceteze risipa banului public şi să redirecționeze banii de la consum spre investiții!”, a declarat Dorin Stanca, vicepreşedinte PNL Municipiul Arad.
No Comments
Comments for Dorin Stanca: Cerem Guvernului să redirecţioneze banii de la consum spre investiţii! are now closed.