Discursul lui Liviu Dragnea de ieri preluat cu ovaţii de tot PSD-ul vrea să întoarcă România 30 de ani înapoi.
„PSD trebuie să înţeleagă că românii au murit acum 29 de ani pentru libertate, democraţie, stat de drept. Nu putem accepta confiscarea statului şi oprirea luptei împotriva corupţiei. La fel ca Ceauşescu acum 29 de ani, Dragnea este dispus să dea foc României, să ne scoată din Europa, să scape el.
În loc de agenturile străine, avem acum companiile multinaţionale şi instituţiile europene. Mesajele de susţinere ale liderilor PSD Arad sunt ruşinoase, amintesc de PCR şi de adularea celui mai iubit fiu al poporului. Decembrie este luna eroilor Revoluţiei, nu vom accepta mesaje, atitudini şi decizii care ne scot din Europa. România vrea să fie o ţară decentă, europeană liberă. Atacul PSD la adresa democraţiei va scoate sute de mii de oameni în stradă, ca acum 29 de ani”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.
No Comments
Comments for Sergiu Bîlcea : „Dragnea este noul Ceauşescu, PSD se întoarce la PCR” are now closed.