Pe mai multe secții din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au loc, zilele acestea, lucrări de igienizare. Este vorba despre zugrăvirea și vopsirea unor saloane și holuri dar și despre înlocuirea linoleumului antibacterian medical, acolo unde acesta este degradat.
”Am început lucrările de igienizare pe secțiile Oncologie și Psihiatrie. Aici sunt zugrăvite mai multe saloane și o parte din holuri. În paralel cu aceste lucrări, în clădirea mare a spitalului, pe holuri dar și pe diferite secții se montează și se înlocuiește linoleumul medical. Aceste lucrări au loc periodic, din veniturile spitalului dar și cu ajutor de la Consiliul Județean Arad”, a explicat ec. Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Zilele trecute a fost igienizată și o parte a holurilor din clădirea mare a spitalului, unde urmează să se înlocuiască și linoleumul medical.
No Comments
Comments for Au început primele lucrări de igienizare, din acest an, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad! are now closed.