Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a participat astăzi, alături de 12 primari din județ și primarul orașului Zlatna, la ședința de constituire a Agenției de Dezvoltare Intercomunitară „Moții. Țara de Piatră”. Întâlnirea a avut loc la Sebiș și a fost organizată de Gheorghe Feieș, consilierul președintelui Consiliului Județean Arad.
Sunt 86 de primării din zona Munților Apuseni implicate în acest proiect. „Putem da exemplu de unitate la nivel național”, a declarat primarul de Zlatna, Ponoran Silviu, prezent astăzi la Sebiș.
Iustin Cionca (Arad) și Ion Dumtrel (Alba) au fost singurii președinți de Consiliu Județean care s-au implicat activ în acest proiect, la cel mai înalt nivel administrativ județean. Iustin Cionca a inițiat și întâlnirea de astăzi, de la Sebiș, pentru cooptarea mai multor primării arădene în această organizație care își propune accesarea oportunităților de finanțare pentru moți (de exemplu, au fost înființate 143 de stâne-model la nivelul Munților Apuseni, cu sprijin din partea statului). „Anul acesta s-au alocat 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea zonei de munte, iar în următorii zece ani alocația stabilită de stat prin Legea Muntelui este de 1 miliard de euro. Le cer tuturor primarilor din zona montană a județului Arad, tuturor celor care sunt eligibili, să intre în acest proiect, pentru că este o șansă în plus pentru localitățile lor. Am cerut să vedem dacă ar putea fi cooptată și Bârsa, chiar dacă geografic este chiar la limita zonei de referință. Ca în orice finanțare, și aici primul venit este primul servit, de aceea trebuie să ne grăbim cu asocierea, să nu pierdem timpul, să scriem proiecte și să accesăm fondurile scoase la bătaie” – a precizat Iustin Cionca. Acesta a declarat că va solicita și Consiliului Județean Arad să intre în Agenția de Dezvoltare Intercomunitară „Moții. Țara de piatră”, pentru a dezvolta împreună proiecte pentru această zonă.
Primăriile Gurahonț (Lenuța Moțica), Chisindia (Ionel Pașca), Sebiș (Radu Demetrescu), Hălmăgel (Mihaela Banci), Dieci (Liviu Burta), Almaș (Dinel Costea), Brazii (Nicușor Vesa), Ignești (Ioan Marinel Urs), Bârsa (Avram Cev), Buteni (Mircea Braiți), Pleșcuța (Viorel Groza), Dezna (Ovidiu Neaga), prezente la întâlnirea de la Sebiș, au transmis astăzi intenția de aderare la Agenția de Dezvoltare Intercomunitară „Moții. Țara de Piatră”.
Primarul comunei Hălmăgel a propus realizarea unui proiect de finanțare între trei județe pentru accesibilizarea Muntelui Găina, prin modernizarea și extinderea unui drum forestier sau prin modernizarea drumului județean prin satul Sârbi.
No Comments
Comments for Iustin Cionca a cerut tuturor primăriilor arădene din zona de munte să se asocieze în Țara Moților are now closed.