Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ Arad continuă și în acest an seria de modernizari și transformări începute anul trecut. Astfel, cu cu sprijinul direct al Consiliului Județean Arad s-a realizat renovarea și reamenajarea Secției Împrumut Carte pentru Adulți. Au fost montate sisteme de iluminat moderne, accesul la raft a fost mult ușurat, iar interacțiunea dintre cititor și bibliotecar este mult mai facilă, datorită evidenței informatizate. De altfel, la redeschiderea secției, în cursul verii trecute, publicul, în marea sa majoritate, a apreciat schimbările făcute. De asemenea au fost regândite, reamenajate și alte spații pentru a mări confortul și facilitățile pentru utilizatorii noștri. Amintim că a fost amenajată Sala de studii pentru cercetători „Lucian Blaga“ și totodată s-a recondiționat și renovat Sala de lectură, care a primit și numele de Sala Kölcsey. De asemenea a fost finalizată și modernizarea Sălii „Astra“, o încăpere destinată multiplelor manifestări publicistice și nu numai. De altfel, în acest scop a fost achiziționat mobilier modern, modular, care poate fi adaptat rapid și montat potrivit nevoilor fiecărui eveniment în parte. Desigur și în acest an, așa cum menționam anterior, cu sprijinul nemijlocit al Consiliului Județean Arad, investițiile vor continua. Sala Artă și Multimedia va suferi o serie de transformări și modernizări și va avea și mai multe de oferit publicului specializat, dar și amatorilor de artă în multiplele ei moduri de exprimare. În cinstea compozitorului arădean, această încăpere a și fost numită Sala „Sabin Drăgoi“. Nu în ultimul rând, se va inaugura și Grădina de lectură a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol“. Curtea interioară a instituției noastre a fost pavată cu piatră cubică, în armonie cu clădirea bibliotecii. Urmează a se amenaja spațiile de lectură, dar și aranjamentele peisagistice, când vremea o va permite. Potrivit estimărilor noastre,în cursul acestei primăveri, noul spațiu va fi pus la dispoziția publicului pentru a oferi cititorilor noștri și mai multe facilități menite a satisface nevoia de lectură și documentare.
No Comments
Comments for Cu sprijinul Consiliului Județean Arad, lucrările de modernizare continuă și în acest an la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ are now closed.