Problema Stației de Sortare a gunoiului a revenit pe masa Consiliului Local Municipal joi, 28 martie. De când Retim a început să opereze în municipiul Arad în detrimentul firmei Polaris, compania a avut probleme cu colectarea deșurilor de reciclat. De tot atâta timp PSD blochează atribuirea în concesiune către RECONS a Staţiei, atribuire temporară până se finalizează licitația publică care va decide dacă Retim poate folosi instalațiile de sortare ce aparțin municipiului Arad.
„De mai bine de un an avem un blocaj din partea PSD, blocaj continuat și în prezent, doar pentru a câștiga oamenii lui Dragnea în Arad câteva procente electorale. Dacă în trecut au venit cu explicații bizare, fie că RECONS nu are cod CAEN, fie că Retim ar vrea să scape de cheltuiala de a-l duce până la Mocrea, acum aceștia acuză Retim și PNL de lucruri nelegale și nerespectarea caietului de sarcini. Din tot discursul lor lipsesc însă arădenii și nevoia lor pentru un mediu curat!”, declară Marin Lupaș care a votat pentru aprobarea studiului de fundamentare privind concesionarea Stației de Sortare.
Sunt PRO mediu și PRO arădeni, de aceea am votat pentru. Nu știu cât de incorect sau ilegal ar fi atribuirea sau licitația, acest lucru trebuie stabilit de către organele abilitate nu de către politicieni în CLM. Pe de altă parte, nici amenințarea viceprimarului PNL, domnul Bibarț, nu este potrivită. Ar fi fost nevoie de dialog nu de intimidări marca-Falcă. Dacă acești politicieni ar fi fost mai constructivi, arădenii nu ar mai fi avut parte de trenarea la infinit a problemei deșeurilor. Doamna secretar Stepănescu și-a asumat legalitatea atribuirii, consilierii municipali trebuie să constate oportunitatea. Iar la momentul actual, eu consider oportună reluarea colectării selective, complet nefuncțională de aproape un an. Mediul și bunăstarea arădenilor trebuie să fie prioritare, nu calculele politice”, a concluzionat Marin Lupaș, consilier municipal PRO România
No Comments
Comments for Lupaș (PRO România) a votat pentru a reporni colectarea selectivă în Arad are now closed.