Direcția Generală Poliția Locală Arad prin Serviciul Ordine Publică și Circulație a aplicat cea de-a treia sancțiune contravențională, în cuantum de 2.000 de lei unei societăți comerciale, pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.162/2006, privind gospodărirea municipiului Arad.
Ajunsă într-un avansat stadiu de degradare, clădirea aflată pe strada Grigore Alexandrescu, numărul 2 este actualmente ocupată abuziv de oameni ai străzii și reprezintă un focar de infecții, punând în pericol sănătatea publică și integritatea trecătorilor și a locuitorilor din zonă. Deoarece în urma sancțiunilor repetate aplicate de polițiștii locali, proprietarul imobilului nu s-a conformat indicațiilor de a igieniza și izola perimetrul, Direcția Generală Poliția Locală Arad cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Arad, a întreprins la data de 10 mai 2019 o acțiune comună la imobilul care constituie un focar de infecții în centrul orașului. În urma verificărilor la fața locului, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Arad vor trimite pe adresa proprietarului o notificare privind obligativitatea igienizării perimetrului și vor dispune continuarea cercetărilor în vederea soluționării situației.
No Comments
Comments for Toleranţă 0 faţă de proprietarul clădirii – focarul de infecţii de pe strada G. Alexandrescu are now closed.