Președintele PRO România, Victor Ponta, împreună cu prim-vicepreședintele formațiuni, Nicolae Bănicioiu, au venit în Arad pentru a discuta cu presa și a se întâlni cu susținătorii PRO România din municipiu și județ.
„Românii, atât cei nehotărîți cât și cei din PSD dezamăgiți de Dragnea, vor putea în curând să decidă finalul acestei epoci de teleormanizare a Romaniei. Sunt optimist că la începutul lunii iunie vom putea spune că terminăm cu regimul Dragnea. Până atunci însă nu trebuie să ne culcăm pe o ureche ci să convingem cat mai multă lume în zilele ce urmează”, a declarat fostul premier unei săli pline cu arădeni.
„Pe oriunde veți merge, să țineți minte că PRO România reprezintă ceva, reprezintă oameni profesioniști, pro-europeni. Pe noi nu ne huiduie lumea pe străzi ca pe Dragnea și ceilalți executanți ai baronului de Teleorman! Vă urez succes, alături de Flavius Măduța, Marin Lupaș, Valentin Nemeș și ceilalți arădeni implicați în coordonare, să ne auzim cu vești bune cât de curând”, a concluzionat Victor Ponta la finalul evenimentului de mobilizare.
No Comments
Comments for Victor Ponta la Arad: dacă ne mobilizăm terminăm cu regimul Dragnea are now closed.