D-ale războiului! Gălbejiții mâncați de viermi!

scris de; Ioan Tuleu

Pe când lupta pe dealul Shuri din Okinava, pușcașul marin american E. B. Sledge a fost pus să sape tranșeea pentru adăpostul individual: „Camarzii care săpau de o parte și de alta ocărau duhoarea și noroiul. Am început să mut noroiul dens, argilos cu lopata de infanterie ca să delimitez conturul tranșeei înainte de a săpa mai adânc. De fiecare dată trebuia să scutur bine noroiul de pe lopată, pentru că rămânea lipit de ea. Eram complet vlăguit și mi se părea că o să mă lase puterile când mai scoteam câte o lopată de mâl. Stăteam îngenuncheat în noroi, săpasem maxim 15-20 cm, când duhoarea de carne în putrefacție m-a izbit și mai tare. Nu puteam decât să continui să sap, așa că am închis gura și am început să respir icnit, fără să trag aer în piept. După ce am mai scos o lopată de țărână din groapă, de-acolo au țâșnit o grămadă de viermi  foșgăitori, împinși la suprafață de cei aflați dedesupt. Am înjurat și i-am spus ofițerului când a trecut pe acolo în ce mizerie săpam.  Dar răspunsul a fost să sap în continuare.

Scârbit am înfipt lopata în pământ, am strâns gângăniile și le-am aruncat peste marginea culmii. La următoarea tură am dezgropat niște nasturi, și resturi de material dintr-o tunică de uniformă japoneză îngropate în noroi și încă o grămadă de viermi. Am săpat în continuare. La următoarea lovitură de lopată, metalul s-a izbit de clavicula unui cadavru în putrefacție, un japonez. M-am uitat uluit și oripilat cum a tăiat metalul potecă prin stratul de noroi, râcâind pe osul murdar, alb și pe cartilagele de care-i atârnau coastele. Lopata a alunecat plescăind până în dreptul abdomenului putrezit. Duhoarea aproape că m-a copleșit și a fost cât pe ce să cad pe spate. Am simțit că mă înec și că mă ia cu greață și am zbierat exasperat: Nu pot să mai sap aici! E un gălbejit mort aici” (Japonez în argoul americanilor). Până la urmă Sledge a primit învoirea să sape în altă parte. (După E. B. Sledge, Războiul din Pacific, p. 408)