Moment de reculegere pentru alpinistul Zolt Török la Şedinţa Festivă a Consiliului Local Municipal

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on august 22, 2019 with No Comments

Debutul şedinţei festive organizate cu ocazia „Zilelor Aradului” a stat  în acest an sub semnul unui moment cu o puternică încărcătură emoţională.  Timp de un minut Sala Palatului Cultural a fost „inundată” de o linişte deplină.  Gândul tuturor celor prezenţi s-a îndreptat spre  alpinistul Zolt Török, arădeanul care după ce în repetate rânduri a vrut să ajungă la stele, în cele din urmă a devenit el însuşi o stea.

Sâmbătă, 17 august, Zsolt Török, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi alpinişti români la nivel mondial, fost găsit decedat  în Munţii Făgăraş.  Trei zile mai târziu el a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru importantele performanțe sportive obținute de-a lungul timpului, pentru determinarea și pasiunea  cu care și-a desăvârșit poziția de alpinist la nivel național și internațional, precum și pentru contribuția semnificativă adusă sportului românesc.

Distincţia a fost înmânată azi văduvei Laura Török de Generalul Mihai Şomordolea, Consilier de Stat în Departamentul Securităţii Naţionale – Secretariat CSAT din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, venit special la Arad pentru acest moment emoţionant.

În 2016, Torok Zsolt a urcat cinci vârfuri în Himalaya, iar în trei dintre ascensiuni i-a fost alături Vlad Căpuşan. Cei doi au realizat în Himalaya două premiere naţionale şi o premieră mondială, fiind primii oameni care au ajuns pe Peak 5 din regiunea Makalu, un munte înalt de 6.421 de metri, care nu a mai fost urcat de nimeni până în acel moment, deşi vârful a fost deschis ascensiunii încă din 2003.

În 2013, Torok Zsolt a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 de metri, considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc.

 

 

 

 

No Comments

Comments for Moment de reculegere pentru alpinistul Zolt Török la Şedinţa Festivă a Consiliului Local Municipal are now closed.