La Ineu au fost astăzi sfințite pictura refăcută a bisericii și lucrările de renovare a bisericii ortodoxe. Lucrările au fost cofinanțate de Consiliul Județean Arad, iar la eveniment a participat și președintele Consiliului, Iustin Cionca, alături de primarul orașului, Călin Abrudan. Cu această ocazie, au fost prezenți în oraș Mitropolitul Banatului, Ioan, Înalt PreaSfinția Sa Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului și Prea Sfințitul Emilian Crișanul, vicar al Eparhiei Aradului. După oficierea sfintei liturghii și după binecuvântarea lucrărilor, au mers împreună la secția de votare și și-au exprimat votul.
„Este un moment important, și din punct de vedere spiritual, dar și al contextului acestei zile de vot. Am încredere că exemplul de civism al Mitropolitului, al Înalt Preasfințitului și al Prea Sfinției sale va fi urmat de foarte mulți enoriași, care vor înțelege cât este de important să fie implicați, activi, să participe la vot și să contribuie la alegerea președintelui pe care și-l doresc”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Iustin Cionca a votat în această dimineață, alături de soția sa, în orașul Pecica.
No Comments
Comments for are now closed.