Tramvaiul lui Moș Crăciun se pune în mișcare

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: ,

Published on decembrie 03, 2019 with No Comments

Dacă este tradiție, se respectă cu sfințenie! Și anul acesta copiii care vor spune “prezent” festivității aprinderii luminițelor din Pomul de Crăciun amplasat în fața Palatului Administrativ vor avea ocazia să călătorească, începând din aceeași seară, cu tramvaiul condus de… Moș Crăciun.

Zilele trecute tramvaiul a fost pregătit pentru ieșirea pe traseu, fiind supus unei revizii tehnice. Beculețele arse au fost înlocuite, iar clopoțeii și instalațiile de lumini colorate au fost montate și ele. Nici Moș Crăciun nu se lasă mai prejos! Pentru întâlnirea cu cei mici,  costumul trebuie să fie impecabil, mănușile imaculate, iar căciula cu pompon nelipsită.

De mai bine de două decenii cel mai îndrăgit mijloc de transport pentru cei  mici este pus în circulație în ajunul Sărbătorii de Sf. Nicolae. Anul acesta el va rămâne pe șine până în data de 29 decembrie și va circula după următorul program:

  • De luni până vineri, în intervalul orar 8:00–16:00, tramvaiul este destinat curselor speciale, respectiv programărilor pentru grupuri, iar după această oră, până în jurul orei 20:00, tramvaiul circulă la liber.
  • Sâmbăta și duminica tramvaiul circulă liber în intervalul orar 10:00-20:00.

Reprezentanții Companiei de Transport Public Arad reamintesc faptul că numai copiii însoțiți de părinți sau de educatoare ori învățătoare vor putea călători cu acest tramvai. Programările pentru grupuri se pot face în intervalul orar 7:00-15:00 apelând numarul de telefon 0724-232158. Atât conducerile instituțiilor de învățământ preșcolar, cât și cele ale școlilor primare sunt invitate să facă, din timp, programări, pentru a se evita aglomerația. Programul de circulație și traseele tramvaiului lui Moș Crăciun vor putea fi consultate în toate stațiile de pe traseu, dar și pe site-ul www.ctparad.ro.

 

 

No Comments

Comments for Tramvaiul lui Moș Crăciun se pune în mișcare are now closed.