În perioada sărbătorii de Rusalii, sute de poliţişti vor acţiona, zilnic, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad informează că în perioada 22 – 24 iunie, cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor, în judeţul Arad aproximativ 600 de poliţişti de la Ordine Publică, Serviciul Rutier, Transporturi, Investigaţii Criminale, Combaterea Criminalităţii Organizate şi Investigarea fFraudelor vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.
Astfel, în această perioadă, vor fi constituite patrule de ordine şi siguranţă publică, pedestre şi auto ce vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Dispozitivele de siguranţă publică vor acţiona pentru prevenirea infracţiunilor stradale pe raza localităţilor urbane şi rurale, în special în zonele aglomerate, în zona bisericilor şi a mănăstirilor.
Poliţia Rutieră va întreprinde o serie de măsuri specifice menite să contribuie la asigurarea fluenţei şi siguranţei circulaţiei, în zonele şi în perioadele în care se înregistrează valori ridicate de trafic.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier vor fi prezenţi pe tronsoanele de drumuri naţionale şi judeţene, unde vor fi utilizate autospeciale dotate cu aparate radar. Aceştia vor acţiona, de asemenea, in punctele cu risc ridicat de accidente si la orele cu trafic intens, in vederea fluidizarii circulatiei si prevenirii evenimentelor rutiere, precum si intensificarea activitatilor specifice, potrivit competentelor, pentru limitarea excesului de viteza si pentru depistarea celor care conduc sub influenta bauturilor alcoolice.
Vor fi organizate actiuni pentru combaterea conducerii vehiculelor pe drumurile publice sub influenta alcoolului, pentru asigurarea respectarii regimului legal de viteza si celorlalte reguli prevazute de Codul Rutier.
No Comments
Comments for Sute de poliţişti se vor afla la datorie de Rusalii are now closed.