Datorită situației neprevăzute generate de apariția virusului COVID-19 în România și alte țări din Europa, în urma consultărilor purtate de organizatori cu expozanți, vizitatori și parteneri, s-a decis de comun acord amânarea Expoziției Internaționale GastroPan pentru data de 21-23 iunie 2020.
NOUA DATĂ A EXPOZIȚIEI GASTROPAN: 21-23 IUNIE 2020
Ediția a XII-a a expoziției internaționale GastroPan ar fi urmat să se desfășoare la Expo Arad, în luna martie, reunind peste 150 de expozanți din mai multe țări și mii de vizitatori specialiști din sectoarele de panificație, cofetărie și HoReCa. Pe fondul problemelor generate de apariția și răspândirea noului Coronavirus, Organizatorii, de comun acord cu partenerii și expozanții, au decis să amâne evenimentul din mai multe considerente. Iată câteva dintre ele:
- recomandările autorităților de a evita locurile aglomerate
- evoluția rapidă a situației ar putea genera interzicerea evenimentelor cu public sau instituirea carantinei, în locații și pe durate imprevizibile
- autoritățile din mai multe țări europene au emis deja recomandări de evitarea a călătoriilor externe și a evenimentelor cu public larg
- alte expoziții internaționale din Europa au fost amânate, iar cele care s-au ținut au avut rezultate foarte slabe, datorită scăderii numărului de vizitatori
- nu în ultimul rând, expozanții și organizatorii și-au exprimat îngrijorarea privind posibilele efecte epidemiologice, GastroPan fiind un târg cu participare națională și internațională, unde ar fi dificil de monitorizat proveniența și starea de sănătate a tuturor participanților
Din consultările purtate de către Organizatori cu Partenerii și Expozanții, reiese faptul că marea lor majoritate consideră utilă și necesară luarea acestei măsuri de amânare a expoziției, exprimându-și totodată dorința de a expune aceleași tehnologii și noutăți, pe aceeași suprafață expozițională, în aceeași locație (Expo Arad), dar într-o perioadă diferită, respectiv 21-23 iunie 2020.
Programul expoziției, toate invitațiile primite, precum și taloanele de acces completate până în prezent rămân valabile pentru noua perioadă a expoziției. Persoanele care și-au rezervat cazare cu referire la GastroPan, au posibilitatea de a-și reprograma sejurul contactând unitatea de cazare respectivă.
GastroPan este cea mai importantă expoziție internațională pentru sectoarele de panificație, patiserie, cofetărie, gastronomie, gelaterie, cafea și HoReCa din Europa de Sud-Est. Pentru mai multe detalii despre eveniment, taloane de acces, materiale video și imagini de la edițiile anterioare vizitați pagina www.gastropan.ro
No Comments
Comments for Expo GastroPan REPROGRAMAT pentru 21-23 iunie 2020, în contextul CORONAVIRUS are now closed.