Marți, 28 aprilie 2020, ora 10:00 a început recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul ”Amenajare gazon, instalație de încălzire și instalație de irigare la Stadionul Municipal UTA – Frații Neumann“. La stadionul municipal au fost prezenți în acest scop membrii comisiei de recepție, reprezentanți ai constructorului RULOURI DE GAZON SRL și ai proiectantului KRONSTADT LANDSCAPE ARCHITECTS SRL.
Cu această ocazie s-a stabilit de comun acord că se impune remedierea unor deficiențe constatate la suprafața de joc și nu numai, respectiv prezența costreiului pe jumătate din suprafața gazonului, înlocuirea gazonului în zonele cu probleme a fost realizată în mod eronat cu bucăți mici, nu prin înlocuirea fâșiilor întregi de gazon, iar amplasarea porților necesită o reverificare întrucât traseul liniei porții nu corespunde cu punctele de colț ale terenului.
Având în vedere faptul că, ulterior datei finalizării recepției, întreținerea suprafeței de joc va cădea în sarcina beneficiarului, respectiv Municipiul Arad, a fost solicitată metodologia de întreținere, amănunțită, cu modul și condițiile de tundere, modul de administrare a îngrășământului, frecvența de irigare și tot ceea ce implică o îngrijire corespunzătoare a suprafeței de joc (gazon).
Recepția obiectivului de investiție ”Amenajare gazon, instalație de încălzire și instalație de irigare la Stadionul Municipal UTA – Frații Neumann” se va încheia numai după remedierea tuturor deficiențelor constatate.
No Comments
Comments for A început recepția gazonului de pe stadionul municipal are now closed.