Restricții de circulație în municipiu

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on mai 01, 2020 with No Comments

Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil solicitările venite din partea S.C. ELSACO  ELECTRONIC S.R.L, de restricționare a traficului pe câteva străzi din municipiu. Restricțiile vor intra în vigoare de luni, 4 mai 2020.

Astfel, strada Școalei se va închide începând de săptămâna viitoare până în 30.06.2020 întrucât aici sunt programate lucrări derulate în cadrul proiectului de Reabilitare a rețelei de transport energie termică. Închiderea străzii pe toată durata lucrărilor se impune întrucât conducta este pozată pe mijlocul străzii, iar șantul deschis este de cca. 3 m. În acest context sunt propuse ca variante ocolitoare Aleea Ulise și strada Obedenaru.

Lucrări de reabilitare a rețelei de transport energie termică vor începe tot din 4 mai 2020 și pe străzile Poetului și Luchian. În acest caz,  restricțiile de circulație vor fi pe banda dinspre case întrucât lucrările se desfășoară pe spațiul verde și trotuar. Așadar până pe 31.08.2020, traficul rutier pe străzile Poetului și Luchian va fi afectat doar în anumite momente și numai pe perioade scurte de timp, iar în anumite situații se va lucra și pe timpul nopții.

Nu în ultimul rând afectat de lucrările de reabilitare a rețelei de transport   energie termică  va fi tronsonul strada Aristide Dragomir – bretea de legătură – strada Mărțișor – Onisifor Ghibu. Până în 30.06.2020, traficul rutier pe acest tronson va fi restricționat total sau parțial, în funcție de necesități și numai pe anumite segmente. Vă rugăm să circulați cu prudență și să respectați marcajele rutiere.

Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create și vă mulțumim pentru înțelegere.

 

No Comments

Comments for Restricții de circulație în municipiu are now closed.