Excelenţa în educaţie este recunoscută şi apreciată de comunitate. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a acordat diploma „Arădeni cu care ne mândrim” elevilor de 10 la Bacalaureat, Alexandru Andrei Tomuta, Raluca Teodora Berceni, Maria Cristina Chioseaua, Mălina Magdalena Mărtoiu. „Felicitări acestor tineri, părinţilor şi profesorilor care au susţinut performanţa lor. Anul acesta am avut la Arad promovabilitate scăzută la Bacalaureat, tocmai de aceea ei sunt un exemplu şi un model. Ei au arătat că se poate, chiar şi în condiţiile din acest an, modelul lor trebuie să inspire şi să motiveze generaţiile care urmează. Comunitatea trebuie să cunoască şi să aprecieze performanţa lor, acesta este motivul pentru care am creat acest eveniment, deja de tradiţie. Vreau să îi felicit pentru performanţă, pe ei şi pe cei care au înregistrat note foarte bune, chiar dacă nu a fost 10 curat. Am stat de vorbă cu ei despre viitor şi despre comunitatea noastră, am descoperit patru tineri inteligenţi şi sensibili. Aceşti tineri care reprezintă generaţia lor merită condiţii bune în şcoli, merită un viitor acasă, la Arad. Pentru asta trebuie să muncim în perioada următoare!”, a declarat Sergiu Bîlcea.
No Comments
Comments for Elevii de 10 au primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim” are now closed.