UTA a fost duminică atât de aproape de a obține ceea ce toată suflarea alb-roșie își dorește de atâția ani, revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc. Din păcate, chiar dacă au avut alături aproximativ 200 de fani pe acoperișul și schelele din curtea auto-service-ului de lângă stadionul Motorul, alţi 500 de suporteri în Piaţa Avram Iancu vizionând meciul pe ecran mare şi mulți alții cu inima și sufletul lângă ei, jucătorii ,,Bătrânei Doamne” au avut o prestație departe de așteptări.
A fost o primă repriză ștearsă, fără evenimente notabile, în care elevii lui Laszlo Balint s-au mulţumit să controleze jocul, în timp ce rapidiştii nu au arătat aproape nimic, dovadă fiind și lipsa ocaziilor clare de gol. Totul părea să se îndrepte spre o remiză alba la jumătatea timpului regulamentar, dar a fost suficientă o bâlbâială în defensiva oaspeţilor pentru ca UTA să profite. Ioniță a şutat de la aproximativ 8-9 metri lateral stânga, portarul Popa a atins balonul care s-a dus în bară, iar Miculescu, pe fază, l-a împins în plasă din apropierea porții, 1-0 (min. 38).
La adăpostul scorului de pe tabelă, UTA a început încrezătoare partea secundă, convinsă că își poate conserva avantajul, iar la final poate sărbători deja promovarea matematică. Dan Alexa a făcut însă trei schimbări în același timp, în minutul 54, care s-au dovedit letale pentru „Bătrâna Doamnă”. Facundo Mallo (min. 57) a punctat cu o lovitură de cap de lângă Melinte, dar arădenii au părut mulțumiți și cu egalul, 1-1. Automulțumire taxată de același Mallo, cu o nouă reușită asemănătoare primei, dintr-un duel câștigat cu Melinte în postură de victimă. Fundașul Rapidului a înscris pentru 2-1, în minutul 78, de această dată printr-o reluare cu genunchiul din marginea careului mic, după un corner.
Până la final, UTA înotat în gol, cu jucători parcă anesteziați de cele două lovituri primite, iar promovarea poate veni pentru alb-roșii, în condițiile unor rezultate dezavantajoase marți, doar printr-o prestație de excepție la Pitești.
UTA: Iacob – Bustea, Melinte, Ilie, Simo – Ursu (min. 80 Ciucur), Moise, Isac, Miculescu (min. 80 Oroian) – Ioniță (min. 68, C. Rus), Buhăcianu (min. 68 Jebari). Rapid: Popa – Bonnin, Mallo, Iacob, Goge – Cârstocea – Jorza (min. 55 Sefer), Crețu (min. 55 R. Lazăr), Alami (min. 24 Labeau) – Drăghiceanu (min. 55 V. Alexandru), Hlistei (min. 85 Manole).
A arbitrat: Radu Petrescu (Bucureşti) – centru, Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) şi Adrian Vornicu (Iaşi). Rezervă: Kovacs Szabolcs (Satu Mare). Obs FRF: Dan Jiga (Bistriţa) şi Daniel Sabou (Zalău).
„E dureros să pierzi un meci într-o asemenea manieră. Știam că cei de la Rapid sunt foarte periculoși pe fazele fixe. Practic, în afară de fazele fixe au mai avut două șuturi de la distanță. Deci, din punct de vedere defensiv, eu cred că am stat binișor. Nu foarte bine, dar binișor. Din păcate, nu am funcționat cum trebuie pe momentul de atac pozițional, aveam așteptări mai mari. Suntem cu toții dezamăgiți, mai ales suporterii care se pregăteau de sărbătoare. Toată lumea spunea că echipele care joacă pe teren propriu sunt avantajate, dar s-a demonstrat încă o dată în acest play-off că avantajul terenului propriu este nul în aceste condiții. Este dureros pentru noi, mai ales că vedem suporteri care așteptau să se bucure de o promovare astăzi. E adevărat că eram la mâna noastră să realizăm acest lucru, dar e supărător și deranjant că nu reușim să legăm rezultatele pozitive. Am reușit acum două etape un egal acasă, am reușit o victorie foarte importantă la Mioveni și aveam o șansă mare acum. Asta este. Ne așteaptă o săptămână foarte grea. Mergem la FC Argeș, ultima etapă, o deplasare extrem de grea. Un final de sezon palpitant care pe noi antrenorii ne omoară de inimă. Mai trecem prin câteva meciuri din astea și o să ne scoateți din spital cu ambulanța” a declarat Laszlo Balint.
„Durerea mare e că eram – și încă suntem – la mâna noastră. Le-am și spus băieților că noi trebuie să ne rezolvăm problemele și să facem punctele de care avem nevoie fără să depindem de alții. Indiferent ce se va întâmpla marți, noi trebuie măcar din orgoliu să pregătim meciul de la Pitești la victorie. Băieții sunt foarte afectați și trebuie să reacționăm pentru că e un moment dificil. Știam că Rapid are calitate, știam că sunt periculoși la faze fixe, acolo nu am reușit să fim foarte eficienți. Trebuie să învățăm din greșeli și să vedem ce formulă vom alinia etapa viitoare pentru că avem și aici probleme. Indiferent cine va intra pe teren, trebuie să avem atitudinea necesară și motivație ca să scoatem un rezultat bun” a mai precizat tehnicianul utiștilor.
No Comments
Comments for Enormă dezamăgire în tabăra alb-roșie are now closed.