Toate cele 18 cadavre ale victimelor accidentului din Muntenegru au fost identificate, a anunţat, în această dimineaţă, Salem Abdu, medic legist şef la Institutul Naţional de Medicină Legală, potrivit Mediafax. “Au fost identificate toate cadavrele, multe dintre ele au fost ridicate de către familie şi, la cererea familiilor, au rămas unele cazuri care vor fi ridicate mâine-poimâine, în funcţie de dorinţa familiei şi de pregătirile lor”, a spus Salem Abdu. El a precizat că la procedura de identificare au participat opt medici legşti, dintre care cinci români şi trei din Muntenegru. Potrivit lui Salem Abdu, echipa de medici legişti a lucrat aproximativ cinci ore.
Întrebat despre starea în care erau cadavrele, acestea a răspuns că toate prezintă politraumatisme şi leziuni grave. “Dar aceasta nu ne-a împiedicat să le identificăm pe toate şi procedura a fost încheiată cu succes”, a spus Salem Abdu. Întrebat dacă la identificarea cadavrelor au fost solicitat ajutorul rudelor, Salem Abdu a aratăt că în această etapă contribuţia familiei a fost esenţială. Medicul legist a adăugat că până la anunţul său au fost eliberate majoritatea certificatelor de deces, celelalte fiind în curs de redactare, documentele urmând să fie eliberate până astăzi dimineaţă. El a menţionat că la INML mai sunt cinci cadavre. Unii dintre reprezentanţii familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în accidentul din Muntenegru organizau, la momentul anunţului lui Salem Abdu, transportul victimelor pentru această dimineaţă. Trupurile celor 18 persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul din Muntenegru au fost aduse, aseară, la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML), pentru identificare. Maşinile care au transportat trupurile au fost însoţite de antemergători de la Poliţie, de maşini ale Jandarmeriei, Poliţiei, SPIR şi SMURD. Familiile celor decedaţi, alături de colegi şi prieteni ai acestora, au sosit în cursul serii la INML, majoritatea preferând să nu facă declaraţii presei.
Sursa: Mediafax
No Comments
Comments for Toate cele 18 cadavre ale victimelor accidentului din Muntenegru au fost identificate are now closed.