Piața industriei autovehiculelor s-a confruntat în urmă cu patru ani cu o lovitură extrem de puternică: scandalul „Dieselgate”. În urma acelor evenimente Parlamentul European și Comisia Europeană au adoptat noi norme privind omologarea de tip, norme care vin să reglementeze procesul prin care se certifică faptul că un vehicul îndeplinește toate cerințele pentru a fi introdus pe piață. „Verificarea în mod riguros și respectarea legislației Uniunii Europene de către producători, inclusiv a limitelor de emisii, sunt de acum prevăzute într-un regulament separat. Regulamentul UE privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor, adoptat în mai 2018 se aplică începând cu 1 septembrie 2020. Noul regulament îmbunătățește calitatea și independența omologării de tip și a testării vehiculelor, sporește controlul autovehiculelor aflate deja pe piața UE și consolidează sistemul general printr-o supraveghere europeană sporită”, a explicat europarlamentarul PNL, Gheorghe FALCĂ.
Referindu-se la principalele elemente ale noilor norme europene, eurodeputatul FALCĂ subliniază că acestea includ „independența și calitatea testelor efectuate înainte de introducerea pe piață a unui autoturism. Practic, această reglementare vizează serviciile tehnice care efectuează teste și inspecții ale noilor modele de autovehicule și care vor fi supuse unui audit independent, pe baza unor criterii stricte de obținere și păstrare a desemnării acestora de către statele membre. Autoritățile naționale de omologare de tip fac acum obiectul unor evaluări inter pares pentru a se asigura că normele relevante sunt implementate și respectate în mod riguros pe întreg teritoriul UE. Mai departe, în noul regulament vorbim și de controlul autoturismelor aflate deja pe piață, precum și de supraveghere europeană. În plus, Comisia poate acum să efectueze verificări ale conformității vehiculelor în laboratoare sau pe șosea. În cazurile în care producătorii încalcă legislația în materie de omologare de tip (de exemplu, dispozitive de manipulare sau declarații false), Comisia poate dispune retragerea de pe piață la nivelul UE și le poate impune acestor producători sancțiuni de până la 30.000 EUR pe autoturism. Până în prezent, numai autoritățile naționale care au efectuau omologarea de tip a autoturismului puteau impune astfel de măsuri”.
„Aceste reforme vin în completarea activității noastre în Parlamentul European privind o mobilitate mai eficientă și mai sigură, care, în contextul dificil al crizei actuale, necesită investiții și mai orientate către viitor în infrastructură și inovare”, încheie Falcă.
No Comments
Comments for Gheorghe FALCĂ: „Europa a reglementat riguros piața autovehiculelor!” are now closed.