Liderii PNL au prezentat o analiză a alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Preşedintele Gheorghe Falcă preferă să vadă „partea plină a paharului”, chiar dacă admite că unii liberali sunt dezamăgiţi: puterea în Parlament nu va mai fi deţinută de PSD. Se poate construi o majoritate de guvernare în jurul PNL care să producă efecte pozitive pentru cetăţeni. Aşteptările vizează creşterea nivelului de trai, prin crearea de noi locuri de muncă bine plătite pentru tineri, respect şi pensii mai mari pentru părinţi şi bunici, care să le aducă „linişte în această etapă a vieţii”. De asemenea, Gheorghe Falcă aşteaptă realizarea marilor proiecte (modernizarea liniei ferate Arad – Timişoara şi drumul expres Arad – Oradea) şi sprijin pentru proiectele de dezvoltare locale.
Preşedintele executiv PNL Iustin Cionca a prezentat rezultatul alegerilor în judeţ. Astfel, PNL a câștigat în 46 de UAT (din cele 78), PSD a câștigat 25, UDMR în 6, USR în o localitate (cu diferenţă de 0,1%). În localitățile cu peste 1000 de voturi valabil exprimate PNL a câștigat în municipiul Arad, Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Pecica, Sântana, Sebiș, Macea, Buteni, Ghioroc, Gurahonț, Șagu, Șiria, Vinga, Vladimirescu, Zimandu Nou. Procentual, PNL Arad a obținut cele mai bune rezultate la: Șilindia 60,54%, Pleșcuța 50%, Socodor 46,6%, Bârsa 44,8%, Hălmăgel 43,1%, Cermei 42,5%, Ghioroc 42,4%, Buteni 42,1%, Șepreuș 41,9%, Frumușeni 41,8%. Iustin Cionca ar fi dorit un rezultat mai bun pentru PNL, apropiat de alegerile locale, dar a contestat categoric pretenţia PSD de a fi câştigat alegerile. „Domnul Fifor a fost cap de listă pentru Consiliul Judeţean şi a primit 9,7%, acesta este scorul său. Acum a beneficiat de un val naţional pentru care nu are niciun merit. Vor fi în opoziţie în următorii ani”, a spus Iustin Cionca.
Glad Varga şi Sergiu Bîlcea, aleşi în Camera Deputaţilor, au mulţumit votanţilor din Arad, echipei şi susţinătorilor PNL care au muncit într-o campanie electoraală dificilă. Ei au reamintit angajamentele asumate, de a sprijini proiectele Aradului şi reformele în administraaţie sau politicile de mediu.
Cu privire la votul obţinut de alţi competitori electorali, Gheorghe Falcă a precizat că „cetăţenii au întotdeauna dreptate” şi că a învăţat să respecte alegătorii şi oamenii politici ai celorlalte partide.
Liderii PNL au făcut precizări legate de constituirea majorităţii în Consiliul Local Municipal, la întrebarea jurnaliştilor. Primarul Aradului, Călin Bibarţ, a precizat că s-a constituit o majoritate locală cu PMP şi UDMR, după refuzul iniţial al USR. PNL ca partid câştigător al alegerilor este ferm în desemnarea unui viceprimar. Primarul Bibarţ şi Gheorghe Falcă spun că PNL este deschis spre o majoritate largă care să includă şi PNL, negocierile urmând să fie redeschise cel mai probabil începând de sâmbătă, după stabilirea mandatelor parlamentare şi conturarea unei majorităţi parlamentare.
No Comments
Comments for Alegerile parlamentare confirmă: PNL este partidul numărul 1 în municipiul şi judeţul Arad are now closed.