În cadrul Conferinţei Filialei Teritoriale PNL Arad, care a avut loc sâmbătă la Expo Arad International, preşedinte al liberalilor arădeni a fost reales senatorul Ioan Cristina. De altfel, acesta a fost şi singurul care şi-a depus candidatura. Imediat după eveniment, Ioan Cristina a declarat: „Ţin să le mulţumesc colegilor mei pentru încrederea acordată şi vreau să-i asigur că voi depune toate eforturile pentru ca până la viitoarele alegeri PNL să devină principala forţă politică din Arad. Mă bucură încrederea colegilor mei, care a crescut, fireşte, şi după rezultatele foarte bune pe care le-am avut la alegerile locale şi parlamentare. În viitorul apropiat ne dorim să obţinem rezultate foarte bune la alegerile europarlamentare, dar mai ales la cele prezidenţiale, pentru că a sosit timpul ca România să aibă un preşedinte liberal, în persoana lui Crin Antonescu”, a declarat senatorul Ioan Cristina.
Preşedintele PNL s-a declarat mulţumit şi de cei nouă vicepreşedinţi aleşi, spunând că în acest moment la Arad partidul este condus de „un grup de tineri”. Cei nouă vicepreşedinţi ai Filialei Teritoriale PNL Arad au fost aleşi, în ordine, Călin Abrudan, Florin Galiş, Sever Jurcă, Claudiu Bătrânuţ, Cristian Branc, Dimitrie Jura, George Demian, Ana Lenuţa Moţica şi Cristian Urzică.
No Comments
Comments for Ioan Cristina reales preşedinte al liberalilor arădeni are now closed.