Imagini cu noul spital Matern-Pediatrie au fost puse astăzi la dispoziția Consiliului Județean Arad de către proiectantul lucrării, într-o ședință condusă de președintele Iustin Cionca, la care au luat parte specialiști din cadrul Consiliului Județean Arad și din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
„Lucrăm la studiul de fezabilitate și am primit din partea proiectantului imagini cu modul în care va arăta acest spital, pe care îl vom ridica de la zero. În momentul de față dosarul acestei investiții se află pe lista sinteză la Compania Națională de Investiții. În cel mai scurt timp, estimăm că în maxim o lună, Studiul de fezabilitate să fie finalizat, pentru a putea trece mai departe, într-o nouă etapă a executării acestei lucrări”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Construirea acestui spital este necesară pentru că va reuni, sub același acoperiș și conectate la clădirea Spitalului Județean, în condiții moderne, actualele secții de Pediatrie, Chirurgie-Infantilă, Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie. Astăzi, secțiile acestea funcționează în mai multe corpuri de clădire pe raza municipiului Arad. „Maternitatea”, de exemplu, folosește trei imobile, dintre care două au fost construite cu aprox. 150 de ani în urmă și sunt și revendicate de urmașii foștilor proprietari, care au solicitat inclusiv terenul dintre clădiri.
Complexul Matern-Pediatrie va avea șapte niveluri: demisol, parter, cinci etaje, 365 de paturi dintre care 22 de Terapie Intensivă, pe o suprafaţă desfășurată de aprox. 20.000 de metri pătraţi.
No Comments
Comments for Imagini cu noul spital Matern-Pediatrie au fost puse astăzi la dispoziția Consiliului Județean are now closed.