Consilierul local PNL Antoanela Naaji a declarat că infrastructura şcolară arădeană se va moderniza în urma fondurilor obţinute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Aproximativ 3,6 miliarde de euro vor merge din PNRR către educaţie.
„O sumă importantă din PNRR va ajunge în municipiul Arad, fonduri pe care le vom folosi pentru modernizarea sistemului de învăţământ. Este un plan complex care atinge mai multe direcţii cum ar fi modernizarea şcolilor, digitalizarea educaţiei, educaţia timpurie, reducerea abandonului şcolar, învăţământul dual, asigurarea standardelor de siguranţă şi calitate prietenoase cu mediul şi profesionalizarea managementului şcolilor în condiţiile unei autonomii sporite. La Arad, administraţia locală a investit în educaţie în ultimii ani, iar aici putem să amintim de modernizarea Colegiului Naţional “Moise Nicoară”, care este cea mai mare investiţie realizată din fonduri europene în domeniul învăţământului, reabilitarea Colegiului Economic şi a Liceului Naţional de Informatică. De asemenea, lucrări de reabilitare care urmează să fie finalizate cât mai curând se desfăşoară şi la Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta”, una din instituţiile de învăţământ cu tradiţie din Arad”, a transmis consilierul local Antoanela Naaji.
No Comments
Comments for Antoanela Naaji: „Dezvoltăm infrastructura şcolară prin PNRR” are now closed.