Ministrul Agriculturii, dl. Adrian Oros, s-a aflat astăzi la Vinga și la Mănăștur, unde a avut discuții cu agricultorii locali despre măsurile de sprijin alocate susținerii celor care muncesc pământul. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și deputatul Glad Varga l-au însoțit pe ministru pe tot parcursul zilei. S-a discutat despre probleme, nevoi și, mai ales, soluții în valorificarea produselor românești. „I-am cerut domnului ministru mai multe atribuții la Consiliul Județean, să putem ajuta efectiv agricultorii din județ, pentru că le cunoaștem cerințele și dificultățile și avem infrastructura necesară să le fim de folos. Agricultura Aradului este puternică, pentru că avem fermieri eficienți, cu utilaje moderne și performante, iar un sprijin suplimentar din partea autorităților locale le-ar putea aduce un plus de venituri!”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.
Pe agenda de lucru a figurat și o vizită la ferma lui Cosmin Micu, de la Mănăștur, un tânăr care la vârsta de 22 de ani a îndrăznit să ia un împrumut de peste 3 milioane de euro și să acceseze un proiect european cu cofinanțare de 50%, în domeniul agricol. „Suntem mândri că în județul Arad există tineri întreprinzători de succes. A avut curaj și a reușit, iar astăzi este unul dintre marii fermieri ai Aradului, cu un sistem de irigații pe care l-a construit de la zero, cu silozuri moderne și în ciuda piedicilor pe care le-a întâlnit în acești ani. Cosmin Micu face parte din mai multe grupuri de lucru care colaborează cu Ministerul Agriculturii și a reușit să creeze dezvoltare cu mintea și palmele sale”, a subliniat Iustin Cionca, președintele CJA.
No Comments
Comments for Ministrul Agriculturii Adrian Oros în vizită la Vinga și Mănăștur are now closed.