„Până la finele acestei luni vom deveni proprietari, în mod gratuit, pe clădirea Marta, o discuție veche de cel puțin 30 de ani în Arad, care nu înțeleg de ce nu s-a rezolvat până acum.” Anunțul a fost făcut de primarul Călin Bibarț, în cadrul conferinței de presă susținută luni, 8 noiembrie 2021. În luna martie a acestui an, edilul se întâlnea cu conducerea Fabricii de vagoane „ASTRA RAIL Industries S.A.”, în vederea preluării gratuite a clădirii fostei fabrici de automobile. De la acel moment s-au scurs luni de zile de discuții și pași procedurali, dorința comună a ambelor părți fiind de a salva ce a mai rămas din această clădire, încărcată de istorie.
Concret, Municipiului Arad îi va fi transferat cu titlul gratuit dreptul de proprietate asupra imobilului constând într-un teren intravilan în suprafață de 3.799 mp, cu o construcție având suprafața construită la sol de 2.872 mp și suprafața desfășurată de 3.203 mp.
„ Primul pas a fost intenția clară, în scris, a celor de Astra Rail Industries de a dona această clădire în mod gratuit. După ce au dezmembrat respectiva zonă și clădirea din C.F.-ul mare, după ce au radiat toate sarcinile și ipotecile, avem azi un C.F. nou, curat, cu clădire și teren aferent. Singura noastră obligație este să plătim taxele notariale. Ne dorim cât mai repede să punem în siguranță acoperișul, astfel încât să nu mai treacă încă o iarnă peste această clădire cu destul de multe probleme, fără ca noi să intervenim”, a explicat primarul Călin Bibarț.
În prezent serviciul de specialitate din cadrul PMA elaborează proiectul de hotărâre privind introducerea imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu în patrimoniul Municipiului Arad, proiect supus aprobării în următoarea ședință a Consiliului Local Municipal.
Între timp municipalitatea arădeană este deschisă la propuneri de punere în valoare a acestei clădiri, mărturie a dezvoltării industriale a Aradului de la început de secol XX.
No Comments
Comments for Promisiune onorată: clădirea Marta revine gratuit în patrimoniul Aradului are now closed.