Un proiect important pentru creșterea calității serviciilor oferite de Compania de Transport Public începe să prindă contur în municipiu. Este vorba despre refacerea liniilor și modernizarea stațiilor de tramvai de pe strada prof. univ. dr. Aurel Ardelean, fosta stradă a Pădurii, un proiect în valoare de peste 15 milioane de lei.
„Proiectul presupune reabilitarea liniei de tramvai în lungime de 1,62 kilometri, a rețelei aeriene de contact, în lungime de 3,7 kilometri, înlocuirea stâlpilor de susținere a rețelei aeriene de contact și modernizarea a opt stații de tramvai, între străzile Abatorului și Condurașilor. De asemenea, urmează să se facă și lucrări la sistemul de iluminat. Investiția are ca obiective creșterea siguranței și vitezei de transport, accesibilizarea stațiilor pentru persoanele cu dizabilități, reducerea emisiilor de CO2 după implementarea proiectului și nu în ultimul rând, creșterea atractivității transportului public, astfel încât numărul arădenilor care folosesc tramvaiul ca mijloc de transport să crească. Lucrările au început și avansează în ritm susținut”, susține Florin Mariș, consilier local municipal PNL.
În încheiere, trebuie menționat că lucrările de pe strada prof. univ. dr. Aurel Ardelean fac parte dintr-un proiect mai amplu, care are ca scop creșterea atractivității sistemului de transport public de călători, prin achiziția de material rulant nou și modernizarea celui existent.
No Comments
Comments for Florin Mariş: „Se lucrează la refacerea liniilor şi modernizarea stațiilor de tramvai de pe strada prof. univ. dr. Aurel Ardelean” are now closed.