În ședința extraordinară de astăzi, consilierii județeni au aprobat alocarea din excedentul bugetar a sumei de 342 mii lei pentru demararea procedurilor de achiziție a documentației de elaborare a lucrărilor de intervenții, a proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor, proiect tehnic de execuție și asistență tehnică din partea proiectantului (DALI, PAC, POE, PTE) pentru modernizarea drumului județean DJ 707, în lungime de 17 km. Acest drum, cunoscut mai ales sub denumirea Drumul Regelui, a intrat în atenția autorităților locale și județene din Arad și Hunedoara la începutul acestui an, când a fost semnat un protocol de colaborare. „Ne-am întâlnit cu autoritățile din Hunedoara pentru a vedea care este varianta cea mai bună pentru a interveni în modernizarea acestui drum. Este un obiectiv de suflet, pentru că este legat de istoria țării, de personalitatea Regelui Mihai, cel care folosea acest drum pentru a ajunge de la Săvârșin la Vața. Sunt convins că modernizarea drumului va conduce la creșterea interesului pentru această zonă, în condițiile în care, în prezent, Castelul Săvârșin este unul dintre cele mai importante obiective turistice, iar Consiliul Județean Arad a lansat un traseu turistic de o zi, care include numeroase obiective de pe Valea Mureșului, inclusiv din satul Obârșia, comuna Petriș!”, a subliniat Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
DJ 707 are o importanță deosebită pe harta rutieră a celor două județe, deoarece creează legătura între două obiective turistice majore Castelul Regal de la Săvârșin și stațiunea balneară Vața de Jos. Drumul a fost construit din ordinul MS Regele Mihai I al României, fiind inițial pavat în întregime cu piatră cubică.
No Comments
Comments for Se fac pași importanți pentru modernizarea DJ 707, „Drumul Regelui”! are now closed.