Consiliul Județean Arad va amenaja în perioada următoare patru platforme pentru verificarea tonajelor autovehiculelor. Decizia vine în contextul în care se dorește protejarea investițiilor în drumurile județene, investiții care, în ultimii ani, au constituit o prioritate pentru conducerea CJ Arad.
„După cum bine știți deja, pentru noi a fost o prioritate să investim în drumurile județene și, încă de la începutul primului meu mandat, am arătat acest lucru. Numai că, de foarte multe ori ne confruntăm cu problema degradării acestor drumuri, iar la acest lucru contribuie masiv nerespectarea tonajelor autovehiculelor. În ultimii ani, Consiliul Județean a achiziționat trei cântare mobile, cu ajutorul cărora să poată fi verificate tonajele. Ei bine, am decis să mergem mai departe pentru protejarea acestor investiții în drumurile județului Arad, motiv pentru care vom construi patru platforme pentru ferificarea tonajelor autovehiculelor. Aceste platforme vor fi construite în patru puncte cheie din județ, adică în patru zone unde care traficul de camioane care transportă materiale este intens”, a explicat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Cele patru patforme menționate de către președintele CJ Arad vor fi construite în zonele localităților Lipova, Birchiș, Secusigiu și Târnova. Pentru aceste platforme, Consiliul Județean va folosi, cel puțin momentan, cele trei cântare mobile. Cântarele vor fi folosite aleatoriu, prin rotație, iar prin acest demers conducerea județului speră că va descuraja încălcarea tonajului maxim admis de lege. Masa maximă, potrivit legii, este de 8 tone/axă, însă de cele mai multe ori această masă este depășită.
„Patru companii și-au depus până în acest moment intenția de participare la licitația pentru construcția acestor platforme. Cel mai probabil, până la finalul acestei luni vom avea deja constructor pentru fiecare platformă. Costul estimat este de aaproximativ două milioane de lei și, dacă totul merge așa cum sper eu, în cinci luni de la semnarea contractelor de execuție vor fi finalizate și lucrările”, a mai adăugat Iustin Cionca.
No Comments
Comments for Iustin Cionca: „Amenajăm patru platforme pentru verificarea tonajelor, fiindcă vrem să protejăm drumurile județene” are now closed.